Prima victorie in retur Imprimare
Scris de Valerius Hora   
Duminică, 07 Februarie 2010 10:28
Spectacol total, sâmbătă, în Polivalenta reşiţeană. Pe propriul teren, echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa a păşit cu dreptul în returul Ligii Naţionale. Studentele au primit replica puternicei formaţii Handbal Club Zalău, pe care au învins-o, într-un final dramatic, la o diferenţă de un singur gol. La finele unei partide care a avut de toate, ambiţia câştigătoarelor a fost răsplătită cu aplauze călduroase din partea publicului.
Meciul cu Zalăul a fost probabil unul dintre cele mai frumoase jocuri făcute de Universitatea Reşiţa, în scurta sa istorie pe prima scena a handbalului feminin românesc. Învinse în tur la o diferenţă de 12 goluri, după un meci cu cântec, reşiţencele şi-au dorit foarte mult revanşa, în faţa uneia dintre cele mai bune echipe din campionatul intern. Partida de la Reşiţa a fost exact aşa cum o anticipase principalul Universitaţii, Florin Pera. Coordonate, uneori de pe bancă, dar mai mult din teren, de un Gheorghe Tadici foarte nervos, oaspetele au jucat inspirat în atac şi agresiv în apărare. De cealaltă parte, elevele antrenorilor Florin Pera şi Liviu Viaşu s-au încălzit ceva mai greu, au fost conduse în cea mai mare parte a reprizei I, dar au încheiat primele 30 de minute cu avantaj minim, scor 12 la 11. La fel de echilibrată a fost şi repriza secundă, cu un start mai bun al oaspetelor şi o revenire în joc a Universităţii. La mijlocul reprizei, gazdele conduceau cu 20 la 18, dar au urmat zece minute fără gol pentru Reşiţa,  perioadă de care Zalăul a profitat din plin. În minutul 54 tabela indica scorul de 23 la 20 în favoarea oaspetelor, şi meciul părea să se îndrepte spre un deznodământ favorabil formaţiei lui Tadici. Ultimele cinci minute au consemnat însă un mic miracol: portăriţa Paula Teodorescu, cea care promisese bătaie Zalăului, a închis complet poarta reşiţeană, iar atacul Universităţii şi-a făcut din nou datoria. În ultimul minut, scorul era 23 la 23, şi Reşiţa avea o aruncare de la 7 metri. Cea mai bună marcatoare a gazdelor, Mirela Toma, n-a greşit nici de această dată, iar scorul a devenit 24 la 23 pentru formaţia reşiţeană. În ultima secundă, Zalăul a mai avut o aruncare de la 9 metri, însă zidul gazdelor a fost la post. Universitatea Reşiţa-Handbal Club Zalău, scor final 24 la 23. O victorie muncită şi meritată a Universităţii, care şi-a câştigat definitiv simpatia publicului de acasă.
Comments
Comentariu nou Cautare
+/-
Comenteaza aici
Nume:
Email:
 
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
 
:D:):(:0:shock::confused:8):lol::x:P
:oops::cry::evil::twisted::roll::wink::!::?::idea::arrow:
 

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 




acum on air
BEST MUSIC SELECTION

_____________________



Curs valutar BNR


căutare personalizată
 
 
► Ascultă LiveHomeŞtiriProgramEchipaUtileTermeni şi condiţiiContact

Banat Media
Banat TV, Banat FM, InfoBanat sunt mărci înregistrate ale Banat Media
Copyright © 2009. Toate drepturile rezervate.