Accidente pe șoselele din Caraș


Două accidente spectaculoase s-au produs astăzi pe șoselele din Caraș-Severin. Primul accident a avut loc în jurul prânzului, între un tractor și un autovehicul, iar al doilea a avut loc în jurul orei 17:00, pe drumul European, în zona Piatra Scrisă. Imaginile de la locul accidentului sunt de-a dreptul spectaculoase. În accidentul în care a fost implicat tractorul, șoseaua era plină de fiare contorsionate. În cazul celui de-al doilea accident, circulația a fost întreruptă mai multe minute, pentru a se face cercetarea la fața locului. Conform purtătorului de cuvânt al poliției primul accident s-a produs în următoarele circumstanțe: „În jurul orei 14.00, Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN 68, în localitatea Iaz, s-a produs un accident rutier.

Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că în timp ce un bărbat de 40 de ani din Băuțar conducea o autoutilitară, în direcția Oțelu Roșu, trecând peste marcajul longitudinal continuu, s-ar fi angajat în depășirea unui tractor agricol care circula in fața sa și care efectua virajul la stânga pe o stradă laterală, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, tractorul s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe sensul de mers Oțelu Roșu -Caransebeș.Din accident a rezultat rănirea ușoară a 3 persoane, cei doi conducători auto și pasagerul dreapta față din autoutilitară, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Conducătorii auto în vârstă de 40 și respectiv 58 de ani, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0 in ambele cazuri.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”. În cazul celui de-al doilea accident, conform purtătorului de cuvânt al ISU Semenic circumsatanțele sunt următoarele:” Un apelpe 112 – intervenție a pompierilor militari din cadrul Detașamentului. de Pompieri Caransebeș la un accident rutier. Este vorba de un autoturism răturnat pe E 70, la Piatra Scrisa, 3 victime. Se intervine cu un echipaj cu o autospecialî de stingere și un echipaj SMURD, precum și 2 echipaje din cadrul SAJ șsi un echipaj IPJ.

În urma accidentului au rezultat 3 victime conștiente ieșite din autoturism și care au refuzat transportul la spital. Se circula pe un singur sens de mers. Pompierii militari acționează pentru degajarea resturilor de pe partea carosabilă. La Fața locului au fost luate și măsuri PSI.”

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *