Analize medicale pentru toți locatarii blocului


În data de 25.02.2020, pe str. Mihai Viteazu, din Moldova Nouă, a fost reclamată prezența unor biluțe dintr-o substanță care părea a fi mercur, pe o suprafață de aproximativ doi metri pătrați.
Conform autorităților, „s-a constatat că în uscătoria blocului a fost vărsată dintr-un recipient o substanță asemănătoare mercurului. Substanța a ajuns pe exteriorul blocului și pe sol. Ulterior, a fost identificat un recipient de plastic cu 0,25 ml cu mercur. Toată cantitatea de mercur rămasă a fost apoi colectată, după care a fost predată în custodia DSP Caraș-Severin, urmând ca o firmă autorizată să o preia și să o distrugă. Nicio persoană din acel bloc nu a acuzat la acel moment, eventuale stări de rău. Ulterior, din proprie inițiativă, una dintre locatarele acestei scări de bloc a efectuat un set de analize pentru dânsa și fiul ei, pentru a determina concentrația de mercur din organisme. Locatara și fiul dumneaei s-au prezentat la Spitalul ”Louis Țurcanu” din Timișoara, deoarece atât dânsa cât și minorul, au avut valori peste limita normală. La această oră, cele două persoane se află internate în spitalul timișorean. În cauză, se impun analize medicale pentru toți locatarii scării de bloc. Având în vedere că analizele respective nu sunt decontate că către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin, autoritatea locală va susține contravaloarea acestora, iar testarea cetățenilor din imobilul afectat se va realiza cu sprijinul Spitalului Orășenesc Moldova Nouă, la sediul instituției medicale”.

Post Author: Andreea Ilie

Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *