Apelurile la 112 sunt doar pentru urgențe!

Conform unor informații centralizate a STS cetățenii au apelat mai responsabil numărul 112 în 2020, apelurile non-urgente fiind în scădere, pe primul trimestru, cu 14,48% în comparație cu perioada similară din 2019. Peste jumătate dintre urgențe au reprezentat solicitări pentru Ambulanță. Până la sfârșitul lunii martie, operatorii STS au preluat 32.327 de apeluri referitoare la virusul COVID-19. În foarte multe cazuri, cetățenii au sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a afla informații despre noul coronavirus, fără a avea urgențe reale.
Conform noii legislații adoptate la sfârșitul lunii martie, apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei sau cu prestarea de la 100 la 200 de ore de activități în folosul comunității, iar alertarea falsă a agențiilor de intervenție se sancționează cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei sau prestarea de la 200 la 400 de ore de activități în folosul comunității.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *