Au fost deschide noi puncte de trecere a frontierei în vestul țării

Poliţia de Frontieră a deschis din această dimineaţă, la graniţa româno-ungară, 10 puncte de trecere a frontierei, iar timpul de așteptare a scăzut simțitor, dacă ieri era de peste 180 de minute, în acestă dimineață timpul de așteptare era de 50 de minute. Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră au fost deschise punctele de trecere a frontierei: Petea şi Urziceni – judeţul Satu Mare, Valea lui Mihai, Borş şi Salonta – judeţul Bihor, Vărşand, Turnu, Nădlac I şi Nădlac II – judeţul Arad, Cenad – judeţul Timiş.

Tot pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră şi pentru a veni în sprijinul persoanelor care nu se deplasează cu mijloace de transport personale, începând cu aceeaşi dată şi aceeaşi oră, sunt operaţionale pe teritoriul Ungariei, în regim permanent, două culoare de tranzit pentru transportul persoanelor cu microbuze/autocare, cu intrare în România prin P.T.F. Nădlac II – Autostradă şi P.T.F. Borş, informează sursa citată.

Intrarea în România prin cele 10 puncte de frontieră se realizează în regim permanent (24/24 de ore), cu respectarea condiţiilor legale dispuse în contextul pandemiei: controlul specific la intrarea în ţară, completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă, după caz, carantină instituţionalizată. Pentru informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional, dar şi pentru evitarea timpilor mari de aşteptare de la graniţa dintre România şi Ungaria, Poliţia de Frontieră face apel către cetăţeni să consulte comunicatele oficiale şi aplicaţia Trafic on-line la adresa: http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *