Băile Herculane caută idei de la tineri arhitecți


Herculane Project și Asociația Locus caută soluții ingenioase de la tineri arhitecți pentru zona cădițe. Cele două asociații au demarat un concurs prin care îi invită pe studenții de la arhitectură să vină cu soluții pentru acest spațiu. Câștigătorul are asigurat un loc loc în cadrul școlii de vară, iar soluția propusă va fi executată. „Hmm, știți promenada pe care Împărăteasa Sissi se plimba? Ei bine, ea a dispărut, și tot ce a rămas astăzi sunt cădițele cu apă sulfuroasă care te invită la baie. Totuși, spațiul nu este deloc amenajat, coborârea este grea și nu există locuri de stat sau de relaxare. Locul reprezintă un reper istoric foarte valoros, de aceea ne propunem recuperarea acestuia și crearea unei platforme pe care comunitatea și turiștii pe parcursul anului. Prin organizarea școlii de vară Baia de Arhitectură, Asociația Locus dorește să contribuie la îmbunătățirea calității vieții și spațiului urbanistic din Băile Herculane prin realizarea unei amenajări urbane în zona istorică pe malul Cernei, și să ofere unelte pentru diversificarea procesului educațional și formarea de specialiști în zonă prin intermediul școlii de vară. În acest fel, prin intermediul unui singur proiect, urmărim să ajutăm atât comunitatea locală, cât și viitori specialiști în arhitectură. Se dorește ca proiectul să constituie, prin impactul său, unul din pașii strategiei generale de reactivare a Băilor Herculane prin patrimoniu, cultură și arhitectură.”, se arată pe pagina de socializare a organizatorilor.
Soluția va fi executată în cadrul școlii de vară care va avea loc în perioada 8 – 17 iulie, iar câștigătorul va avea locul asigurat. Juriul este format din arhitecți precum conf.dr.arh. Șerban Țigănaș, arh. Marius Moga, prof.dr.arh. Ioan Andreescu, arhitect peisagist Alex Ciobota, iar Primăria Băile Herculane este reprezentată de domnul primar Cristian Miclău.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *