Banatul de munte a spus „da” programului „Tomata”

31 de legumicultori cărășeni au reușit să îndeplinească criteriile și să primească ajutorul de minimis prin programul „Tomata”. Este al treilea an în care agricultorii cărășeni accesează programul de cultivare a roșiilor în sere și solarii.
Dacă inițial 43 de legumicultori din Banatul de munte s-au înscris în programul de cultivare a tomatelor în spații protejate, doar 31 de au reușit să îndeplinească condițiile pentru a primi ajutorul de minimis din partea Ministerului Agriculturii, adică să cultive roșii pe suprafețe protejate – sere sau solarii – pe cel puțin 1000 mp şi să obțină o producție de cel puțin 3 kg/mp. O noutate în acest an a fost faptul că agricultorii trebuiau să țină un registru al tratamentelor pe care le aplică tomatelor.

Schema de ajutor de minimis este destinată producătorilor – persoane fizice, care deţin atestat de producător, producătorilor agricoli – persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi familiale, precum şi producătorilor agricoli – persoane juridice.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *