Banatul de munte nu scapă de vreme rea


Banatul de munte se află în continuare sub avertizare de vreme rea. Pentru o foarte mare parte din țară, inclusiv județul Caraș-Severin, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate: „ în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, în Moldova și în zona montană a Olteniei și Munteniei vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină”, au transmis reprezentanții ANM.
De asemenea hidrologii au emis mai multe avetizari pentru râurile din Caraș-Severin, astfel cod galben, valabil până la ora 24.00, pentru râurile Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera și Cerna, unde sunt așteptate „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare” și cod portocaliu pe Timiş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova și Bârzava.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *