Bani europeni pentru Băile Herculane

Primăria Băile Herculane a semnat un contract de finanțare prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020. Este vorba de un contract ce vizează „Dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear din Stațiunea Băile Herculane”.

În cadrul acestui proiect se va interveni prin lucrări de construire/reabilitare/modernizare/amenajare/ otare, în termen de 3 ani de Ia semnarea contractului de finanțare, asupra unui număr de șase obiective de investiții: Izvorul Domogled, Troița de pe strada Domogled, Casa Piticilor / Izvorul Domogled 2, Spații verzi – Pavilionul 12, Izvorul Venera și Teatrul de Vară. Valoarea totală a proiectului este de 14.111.749,50 lei, din care 13.822.640,42 lei finanțare nerambursabilă.

Semnatarii contractului au fost Cristian Miclău, primarul orașului Băile Herculane, și domnul Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest – Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest. Proiectul este finanțat prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), Axa prioritară 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *