Bani europeni pentru microintreprinderi


Noi oportunități de finanțare sunt disponibile, prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, pentru microîntreprinderile din Regiunea Vest, odată cu lansarea noului apel de proiecte pentru Prioritatea de Investiții 2.1.A – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi  și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri – Microîntreprinderi  din cadrul  Axei prioritare 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii. Astfel, pentru a veni în sprijinul potențialilor beneficiari, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, organizează seminarii de informare dedicate acestui apel de proiecte. Vor fi organizate astfel de evenimente în fiecare județ al Regiunii Vest. Primul dintre aceste seminarii de informare este programat în județul Caraș-Severin, la Reșița, în data de 21 mai 2019, ora 11:00, în Sala Mare a Consiliului Județean Caraș-Severin (Piața 1 Decembrie 1918 nr. 1, Reșița). În cadrul acestor seminarii, reprezentanții ADR Vest vor prezenta prevederile Ghidului Solicitantului – condiții specifice de accesare a fondurilor, și anume: criteriile de eligibilitate și selecție, categoriile de cheltuieli eligibile, criteriile de evaluare tehnică și financiară, aspecte practice privind completarea cererii de finanțare și anexele aferente. De asemenea, se va discuta despre probleme și greșeli în elaborarea și transmiterea proiectelor, spețe întâmpinate în evaluarea și selecția proiectelor. Evenimentele de informare sunt deschise tuturor microîntreprinderilor din regiune interesate de accesarea fondurilor nerambursabile disponibile în cadrul apelului de proiecte pentru PI POR 2.1.A. Participarea la seminarii este gratuită. Apelul de proiecte pentru Prioritatea de Investiții 2.1.A – Microîntreprinderi este de tip competitiv. Cererile de finanțare se vor depune exclusiv prin aplicația electronică MySMIS, disponibilă la adresa web  http://wvw.fonduri-ue.ro/mysmis, în intervalul 8 iulie, ora 12:00 – 8 noiembrie 2019, ora 12:00.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*