Carașul are un deputat UDMR?

Deoamdată nu se știe cert cine vor fi cei 5 deputați și cei doi senatori de Caraș Severin. Se știe exact că, la Camera Deputaților a câștigat în Caraș Severin PSD, iar la Senat PNL. Cei doi deputați sunt cerți, unul de la PNL și altul de la PSD, cei care deschid listele la Camera Deputaților, respectiv Jaro Marsalic și Silviu Hurduzeu, ceilalți trei deputați vor primi mandatele la redistribuire, la fel și cei doi senatori. Conform specialiștilor cele două locuri de senator revin unul PNL, Marcel Vela și alta PSD, Ion Mocioalcă. Alte două locuri de deputat vor reveni tot la redistribuire celor care ocupă locurile doi pe listele PNL și PSD respectiv Dumitru Rujan și Marius Damian, iar cel de-al cincelea mandat de deputat deocamdată nu se cunoște spre ce partid va merge. Inițial s-a speculat că va merge spre AUR, partidul surpriză al acestor alegeri, acum specialiștii spun că probabil UDMR își va adjudeca mandatul de deputat la Caraș Severin. Cert este că dacă va fi un deputat UDMR acesta este din județul Hunedoara. Conform președintelui Biroului Electoral Județean, judecătorul Rustun Ciasc cel mai probabil se vor distribui mandatele după ce se rezolvă contestațiile și după ce vor fi totalizate toate secțiile de votare. Cu certitudine și siguranță mandatele la redistribuire se vor atribui cel mai probabil vineri, sâmbătă. Până atunci sunt doar speculații.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *