„Connecting Pleasures” – o nouă provocare pentru spectatori


După ce la începutul lunii reșițenii au putut lua parte la proiectul DansNomad, prin care o echipă alcatuită din 11 artiști din diferite domenii (dans, actorie,muzică, multimedia) au susținut activități artistice și educative (prin intermediul dansului contemporan) pentru comunitate, iată că în data de 18 septembrie de la ora 20.00 Teatrul de Vest îi invită pe spectatori la un alt spectacol de dans contemporan.
Spectacolul „Connecting Pleasures” a pornit ca o cercetare subiectivă asupra plăcerii-așa cum este percepută în mod individual de fiecare. Intervievând diferiți oameni, am colectat idei cu care am jonglat pe parcursul procesului de lucru, lăsând mai degrabă corpurile să preia și să prelucreze informația. Spectacolul este un punct de vedere personal al performerilor și trebuie asimilat ca atare.
Conceptul și coregrafiea sunt semnate de Lavinia Urcan și Beatrice Tudor, iar pe scenă vor evolua Oana Antonovici, Elizabeth Cron, Raul Lazarescu și Beatrice Tudor.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *