Consiliul Judetean Caras-Severin susține echipele de fotbal și handbal ale CSM Reșița


Consilierii judeţeni din Caraş-Severin au aprobat în şedinţă ordinară, suplimentarea bugetului la Capitolul „Cultură, Recreere, Religie”, cu suma de 450 mii lei, pentru sportul de performanţă.
Consilierii județeni au votat suplimentarea finananţării domeniului de intervenţie „Sportul de performanţă“. Printre echipele care vor beneficia de bani de la consiliul județean sunt și echipele de handbal și fotbal ale CSM Reșița proaspăt promovate în Divizia A, respectiv Liga a II-a. „Este vorba de proiecte derulate prin două programe, respectiv, Sportul de performanţă şi Sportul pentru toţi, care au fost finalizate. În şedinţă a fost aprobat şi rezultatul Comisiei care a analizat proiectele depuse pe cele două programe. Suma de 450 mii lei a fost alocată, în întregime, programului Sportul de performanţă. Am făcut acest lucru, deoarece, a fost o solicitare din partea Primăriei Reşiţa, de a da un ajutor Clubului Sportiv Municipal Şcolar, care finanţează cele două echipe, cea de handbal şi cea de fotbal. Ca urmare a acestei solicitări şi a discuţiilor purtate cu domnul primar Ioan Popa, fiind vorba despre un club sportiv, singura posibilitate de a-l ajuta a fost de a aloca bani pentru încă o sesiune la acest program. Fiind vorba de două echipe, aflate în Divizia A, cea de handbal, şi în Liga a II-a, echipa de fotbal, sigur, vorbim de sport de performanţă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.
Valoarea alocată iniţial „Sportului de performanţă”, în cuantum de 200 mii lei, s-a suplimentat până la suma de 650 mii lei. În acest fel, valoarea totală alocată sportului ajunge la 850 mii lei.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *