Cresc amenzile pentru cine nu respectă Ordonanțele Militare

Ministerul Afacerilor Interne a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1 din 1999, privind regimul stării de urgenţă, proiect care este pus deja în procedură de transparenţă decizională.

Această ordonanţă de urgenţă vine în completarea celei care a majorat pedepsele de ordin penal şi are în vedere următoarele prevederi:
– Amenzile pentru persoane fizice care nu respectă ordonanţele militare se măresc şi vor avea următoarele valori: minim 2.000 de lei şi maxim 20.000 de lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cum sunt în prezent”, a anunţat duminică seara secretarul de stat Bogdan Despescu
– Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare se măreşte de la 1.000 de lei, cât este în prezent, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoanele juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.

În plus, la articolul referitor la sancţiuni se introduce un nou aliniat care prevede că, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, în funcţie de natura şi gravitatea faptei, se pot aplica şi una sau mai multe dintre următoarele sancţiuni contravenţionale complementare cuprinse în ordonanţele militare: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie, interzicerea accesului la respectivele bunuri prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate, suspendarea temporară a activităţii, desfiinţarea unor lucrări, refacerea unor amenajări. Precizările au fost făcute de secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *