Cristian Gâfu pe urmele Cavalerilor Teutoni! Ruina de la Grădinari punct de atracție pentru turiști?


Prefectul județului Caraș-Severin lansează o provocare pentru istorici, restauratori și autoritățile pentru cultură de la nivel local și județean, și anume punerea în valoare a turnului de la Grădinari.
Cristian Gâfu, prefectul județului, a solicitat ca, în cel mai scurt timp, conducerea Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Naţional Caraș-Severin, împreună cu Primăria și Consiliul Local Grădinari, să stabilească regimul juridic al acestui obiectiv cultural, să elaboreze un proiect/strategie de restaurare și punere în valoare culturală și turistică, respectiv să identifice sursele de finanțare necesare implementării proiectului/strategiei.
„Originea acestui monument istoric este controversată, ceea ce, din punct de vedere turistic, poate fi un argument pentru reabilitarea și includerea sa într-un circuit turistic alături de cetăţile medievale de la Mehadia, Ilidia, Caraşova și Grădinari.Prin valorificarea Turnului de la Gradinari din punct de vedere cultural, istoric, turistic si natural, Consiliul Local Gradinari trebuie să urmarească ca Gradinariul sa apară pe harta turistică a județului, aspect ce ar determina o dezvoltare economică a comunei, cu posibilitarea de a se crea noi locuri de muncă și îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor.
Potențialul turistic al județului nostru, cu vestigii istorice și arii naturale protejate, recunoscute de către Ministerul Culturii sau UNESCO, este un avantaj important care trebuie exploatat corespunzător. Reabilitarea Turnului de la Gradinari și valorificarea sa sunt acțiuni de importanță majoră pentru dezvoltarea economică a comunei”,
se arată în comunicatul transmis de Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin.
Consiliile locale care au în administrație astfel de patrimonii istorice, culturale și naturale, au un avantaj pe care trebuie să-l exploateze, deoarece orice plus economic reprezintă un salt al calității vieții locuitorilor din zonele respective.

foto: turismistoric.ro

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *