Reșița a bătut Constanța! Săulescu a dat Farului lovitura de grație [VIDEO]

La trei zile după ce şi-a încheiat aventura din Cupă la Craiova, CSM Reşiţa a revenit în faţa propriilor suporteri pentru meciul de campionat cu Farul Constanţa, echipă care adunase 12 puncte din primele opt etape. De cealaltă parte, Reşiţa avea 9 puncte, şi şansa de a trece în faţa Farului în cazul unei victorii – gazdele având avantajul golaverajului superior. Partida din Valea Domanului a început bine pentru rosso-neri: elevii lui Leo Doană au reușit să deschidă scorul în minutul 18, prin Daniel Ene, care a marcat cu capul dintr-un corner executat, ca de obicei, foarte bine de Daniel Vădrariu. După înscrierea golului, Reșița a cedat însă inițiativa, iar oaspeții au profitat. În prelungirile primei reprize, Farul a restabilit egalitatea dintr-un penalty acordat corect la un fault comis de Ene în propriul careu. Lovitura de pedeapsă a fost obținută și transformată de Iulian Stoica. Partea a doua a întâlnirii a consemnat un joc frumos, pe contre, cu momente bune ale ambelor echipe și o singură modificare pe tabelă. Golul victoriei reșițene a fost marcat de Dragoș Săulescu, care, după ce i s-a refuzat un penalty, s-a răzbunat marcând după o superbă acțiune personală.

Pe finalul partidei, oaspeții s-au aruncat în atac, dar defensiva reșițeană a rezistat presiunii, iar punctele au intrat în contul gazdelor. CSM Reșița – Farul Constanța, scor final 2-1, și elevii lui Leo Doană au acum 12 puncte în cont.
Alte rezultate consemnate în etapa a 9-a a Ligii a II-a:
FK Csikszereda – Universitatea Cluj 1-1
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – ASU Politehnica Timişoara 1-4
SCM Gloria Buzău – Concordia Chiajna 2-1
UTA Arad – Daco-Getica Bucureşti 6-0
Dunărea Călăraşi – Pandurii Târgu Jiu 4-0
Campionii FC Argeş – Turris Oltul Turnu Măgurele 3-2
În etapa viitoare, pe 5 octombrie, CSM Reșița va juca tot acasă, contra formației ACS Viitorul Pandurii Tg. Jiu.

Post Author: Valerius Hora

Valerius Hora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *