CSM Reșița vrea să încheie anul cu o victorie. În Valea Domanului vine mâine CS Mioveni

După două egaluri în deplasare, la Snagov și pe Cluj Arena, antrenorul Dorinel Munteanu speră să spargă în sfârșit gheața, și să reușească prima victorie în mandatul său pe banca Reșiței. În Valea Domanului vine mâine ocupanta locului secund, CS Mioveni, o echipă valoroasă, dar cu oscilații de formă în ultimele runde. Trebuie neapărat să câștigăm, spune Dorinel Munteanu. „E ultimul meci din acest an, un joc foarte greu, pe care suntem obligați să-l câștigăm. Am fost foarte aproape de victorie la Snagov și la Cluj, și îmi doresc, pentru jucători și pentru suporteri, să obținem acum o victorie. Pentru acest joc, Daniel Ene este suspendat, în rest, voi începe cam cu aceeași echipă pe care am aliniat-o la Cluj”, a declarat Dorinel Munteanu.
Înaintea jocului din etapa a 21-a, ultima din acest an, CSM Reșița se află pe locul 17 al clasamentului, cu 18 puncte, în timp ce oaspeții de mâine sunt pe 2, cu 34 de puncte în cont. În runda anterioară, Mioveniul a făcut un pas greșit pe teren propriu, 0-1 cu ASU Politehnica Timișpara, iar CSM Reșița a adus un punct prețios din deplasare, după un 1-1 la Universitatea Cluj. Se anunță așadar un meci foarte interesant, la care rosso-nerii au mare nevoie de sprijinul publicului. Partida CSM Reșița – CS Mioveni, se va disputa mâine, de la ora 11.00, pe arena Mircea Chivu din Valea Domanului.

Post Author: Valerius Hora

Valerius Hora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *