Pleurotus ostreatus, din încrengătura Basidiomycota în familia Pleurotaceae și de genul Pleurotus, al cărui nume generic este derivat din cuvintele grecești (greacă Πλευρά= laterală, flancă, coastă și (greacă οὖς=ureche), iar epitetul din cuvântul latin (latină ostrea=scoică, stridie), este o ciupercă comestibilă, care crește sălbatică sau poate fi și cultivată.
Ea este denumită în popor păstrăv de fag, burete negru, păstrag, găinușa-pădurii sau păstrăvul cerului. Specia este un saprofit dar și parazit care năpădește numai arbori bolnavi sau slăbiți, în primul rând fagi, de asemenea, dar mai rar, și brazii, molizi sau pini, nefiind un dăunător de lemn însemnat. Soiul sălbatic se găsește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, dezvoltându-se în buchete cu punct de inserție comun, în păduri naturale de foioase și de conifere pe trunchiuri de arbori sau pe lemn mort. Apariția principală a bureților este din septembrie până în decembrie, dar ei cresc și iarna, dacă vremea nu este prea geroasă
Ciupercile Pleurotus ostreatus – păstrăvi de fag –, foarte mult cultivate şi consumate şi la noi în ţară, au un „secret întunecat”: se hrănesc cu păianjeni şi viermi nematozi. Modul în care digeră ciupercile aceste animale implică un proces prezent şi în corpul uman, un mecanism prin care organismul se protejează împotriva infecţiilor şi a cancerului.
Pentru a digera nevertebratele cu care se hrănesc, ciupercile Pleurotus ostreatus folosesc anumite proteine care perforează membrana celulară a prăzii. Acelaşi mecanism este folosit de celulel sistemului nostru imunitar, pentru a distruge bacteriile, dar şi anumite celule umane, în cazul în care acestea sunt infectate sau prezintă modificări canceroase.
Mecanismul a fost descris într-un studiu realizat de specialişti de la ARC Imaging Centre, din cadrul Monash University, Melbourne, şi Birkbeck College, Londra, rezultatele cercetărilor fiind publicate în jurnalul PLOS Biology .
Cu ajutoul unor tehnici avansate de microscopie, cercetătorii au putut vizualiza direct acţiunea unei proteine numite pleurolizină, care „găureşte” membranele celulare animale (ale celulor din corpul nevertebratelor ce constituie hrana ciupercii), fie omorând direct celulele, fie deschizând calea pentru pătrunderea altor proteine care vor distruge celula.
Molecula de pleurolizină se mişcă într-un mod precis, modificându-şi configuraţia tridimensională prin deplierea şi apoi replierea lanţului de aminoacizi, astfel reuşind să perforeze membrana celulei animale.
La om există proteine similare, întra care una, numită perforină, despre care se crede că acţionează în mod asemănător.
Înţelegerea acestui mecanism ar putea permite şi manipularea lui în scopuri practice, în medicină, agricultură, inginerie genetică, nanoinginerie.
Potenţiale aplicaţii ar putea fi:
• atenuarea răspunsului imun la persoanele care suferă de boli autoimune
• blocarea unor mecanisme care permit unor bacterii patogene, precum Listeria, să scape de atacul celulelor imunitare
• blocarea procesului de invadare a celulelor hepatice de către parazitul malariei
• introducerea unor proteine de acest tip la anumite plante cu importanţă economică, pentru a le ajuta să reziste atacului dăunătorilor, reducând astfel necesarul de pesticide
Sursa: Science Daily
