Cu ochii pe drumurile spre stațiunile montane

Vine weekend-ul, ninge, iar drumurile spre stațiunile montane trebuie să fie funcționale, așa că problema deszăpezirii a fost discutată într-o ședință de urgență organizată de reprezentanții Direcției de Drumuri cu firmele care se ocupă de deszăpezire.  S-a discutat mai ales despre drumurile din zona montană, respectiv  DJ 582 Reșița – Văliug – Brebu Nou, DJ 582 E Intersecție Prislop – Stațiunea Semenic și DJ 608 A, între Caransebeș și Muntele Mic, acolo unde s-au semnalat blocaje rutiere datorate căderilor masive de zăpadă într-un timp scurt, viscol și polei, dar și pentru că foarte mulți șoferi au circulat cu autoturisme neechipate corespunzător.

Atât reprezentanții Direcției de Drumuri Județene, cât și cei ai  Inspectoratului de Poliție Caraș-Severin au atenționat operatorii privați asupra acestor aspecte, solicitând, totodată, clarificări asupra modului de intervenție. Operatorilor privați li s-a solicitat să treacă la lărgirea benzilor de circulație și a parcărilor înaintea weekendurilor. De asemenea li s-a cerut operatorilor să suplimenteze numărului de utilaje care acționează pentru deszăpezire, în vederea fluidizării traficului şi s-a solicitat acţionarea preventivă cu material  antiderapant pentru a preîntâmpina formarea poleiului. Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin  a mai transmis companiei responsabile cu activitatea de deszăpezire pe DJ 608 A Caransebeș-Muntele Mic și o notificare prin care i s-a pus în vedere faptul că dacă nu își respectă obligațiile contractuale va fi penalizată prin emiterea de pretenții asupra garanției de bună execuție și rezilierea contractului.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*