De astăzi Italia și Franța pe lista țărilor verzi!


Cinci țări europene, printre care Italia și Franța, au fost incluse pe lista țărilor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare, se arată într-un comunicat al Guvernului. De asemenea, se reiau zborurile spre și dinspre aceste state începând de marți, 23 iunie. „Premierul României, Ludovic Orban, a convocat ieri, 22 iunie Comitetul Național pentru Situații de Urgență care a adoptat hotărârea nr. 31 prin care a fost actualizată lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare (zonă verde). Excepția se aplică persoanelor asimptomatice care sosesc în România din statele aflate pe listă. Astfel, au fost adăugate încă cinci state: Finlanda, Italia, Estonia, Irlanda și teritoriul european al Franței (Franța metropolitană). Lista actualizată intră în vigoare la data 23.06.2020 și poate fi consultată pe site-ul www.cnscbt.ro. În evaluarea statelor propuse de INSP pentru zona verde, s-a ținut cont de criteriul mediei numărului de cazuri noi înregistrate în ultimele 14 zile, respectiv mai puțin de cinci cazuri la 1 milion de locuitori”, se precizează într-un comunicat al Guvernului.
Astfel, zborurile către și dinspre țările care fac obiectul excepției de la carantinare/izolare vor putea fi reluate de pe toate aeroporturile din România.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *