Distracție… la înălțime! Ziua Mondială a Zăpezii, sărbătorită pe pârtie

Ziua Mondială a Zăpezii a fost și anul acesta prilej de sărbătoare… la înălțime, pe pârtia de la Văliug, Ponton Casa Baraj. Aproximativ 150 de mici schiori cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani au fost invitați să se bucure de zăpadă, alături de părinți sau bunici, în cadrul mult-așteptatului eveniment adresat celor ce iubesc sporturile de iarnă. Oaspeți din Caraș-Severin, Timiș, Arad, Hunedoara și chiar familii din București au participat cu entuziasm la jocurile, concursurile și momentele artistice pregătite de organizatori. Pe întreg parcursul evenimentului copiii au putut lua parte la diferite acțiuni în zăpadă și la ateliere organizate în interior. De asemenea, publicul a putut asista la recitalurile prezentate de instrumentiști de la Filarmonica de Stat din Arad. O echipă de voluntari de la Crucea Roșie a fost prezentă pe pârtie și le-a arătat copiilor cum se acordă primul ajutor, iar componenții Clubului Sportiv Adlernest din Reșița au făcut o demonstrație de schi alpin. . La final, cei mici au primit diplome de participare, pungi cu dulciuri și materiale didactice.


Principalul organizator al evenimentului a fost Școala de Sport Buran Semenic, care s-a bucurat de sprijinul voluntarilor de la Grupul Local de Tineret Activity din Văliug.
Școala de Schi Buran a fost înființată în urmă cu 10 ani la inițiativa salvamontistului Mircea Țunea, un statornic iubitor al muntelui. Ziua Mondială a Zăpezii se organizează pentru a 6-a oară în organizarea Școlii de Schi Buran. La nivel mondial, Ziua Zăpezii are loc în fiecare an, în a treia duminică a lunii ianuarie.

Post Author: Valerius Hora

Valerius Hora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *