Doi hoți au fost prinși după ce au furat din supermarket


Doi bărbați de 30 și 48 de ani au fost suprinși de agenții de pază ai unui supermarket de pe raza municipiului Reșița după ce ar fi sustras din magazin mai multe sticle cu băuturi alcoolice.

Cei doi bărbați, unul din Remetea Mare și celălalt din Recaș, s-ar fi deplasat cu un autoturism, posibil cu numere de înmatriculare false, din județul Timiș până în Reșița, iar după ce au parcat autoturismul în parcarea unui supermarket din cartierul Govândari, au intrat în magazin, iar de pe raft ar fi sustras 3 sticle cu șampanie, fără a fi observați de agenții de pază, pe care le-ar fi dus în mașină. Apoi s-au întors în magazin de unde ar mai fi sustras alte 5 sticle de același fel, moment în care au fost surprinși de personalul magazinului. Prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptei, în valoare de peste 2.100 de lei, a fost recuperat și restituit reprezentanților societății comerciale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii în concurs a infracțiunilor de furt și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare, față de cei doi bărbați fiind dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

Post Author: Andreea Ilie

Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *