Dormi după această oră? Te îngraşi!

dormi-dupa-aceasta-ora-te-ingrasi

Somnul îngraşă sau slăbeşte? E o întrebare pe care şi-o pun mulţi.

Potrivit unui studiu recent, cei care adorm după ora 23.00 tind să se îngraşe, deoarece nu îşi înfrânează pofta de fast food şi alcool, iar astfel, pot mânca cu aproximativ 220 de calorii mai mult pe zi.

Un studiu a făcut câteva clarificări cu privire la acest mit. O cercetare a unei universităţi americane arată că persoanele care dorm prea puţin tind să se îngraşe. Studiul a dorit să răspundă la întrebarea – Somnul îngraşă sau slăbeşte? Participanţii din cadrul studiului care au dormit numai cinci ore pe noapte timp de cinci zile s-au îngrăşat în acest interval cu aproape un kilogram. Cercetarea, realizată de Universitatea din Colorado Boulder, sugerează că un somn suficient ar putea contribui la lupta împotriva obezităţii.

În noul studiu, care a fost publicat în „Proceedings of the National Academy of Sciences”, oamenii de ştiinţă arată că persoanele care stau treze mai mult timp au nevoie de mai multă energie. „Nu lipsa de somn în sine duce la îngrăşare. Dar când oamenii nu dorm suficient, ei tind să mănânce mai mult decât au nevoie”, a declarat Kenneth Wright, director al Laboratorului pentru Somn şi Cronobiologie de la Universitatea din Colorado Boulder, şi totodată cel care a condus studiul. Somnul îngraşă sau slăbeşte? Dormi mai puţin, mănânci mai mult Acesta a arătat că nu crede că mai mult somn va duce la scădere în greutate, însă recomandă ca programele de slăbit sau cele pentru menţinerea greutăţii să ia somnul în considerare. „Problemele legate de îngrăşare şi obezitate sunt mult mai complexe decât atât. Dar cred că ar putea ajuta. Rezultatele noastre sugerează că (somnul sănătos – n.r.) i-ar putea ajuta pe oameni în a ajunge la o greutate mai sănătoasă”, a spus Wright.

În cadrul studiului, cercetătorii au monitorizat 16 adulţi tineri şi sănătoşi care au petrecut două săptămâni la Spitalul Universităţii din Colorado. Monitorizarea a arătat că cei care dormeau cinci ore pe noapte tindeau să mănânce mai multe calorii decât consumau.

Alimentele care aduc somnul sunt cele ce conţin triptofan.Triptofanul, acest aminoacid esenţial este utilizat de creier împreună cu vitamina B6, nicotinamida şi magneziu pentru a produce serotonina, un neurotransmiţător care are rolul, printre altele, să transmită mesaje la unul dintre mecanismele biochimice ale somnului. Pentru un somn liniştit puteţi mânca preparate din soia, lactate, ouă, nuci şi seminţe, carne de curcan sau migdale.

Exerciţiile fizice combinate cu un regim alimentar sărac în calorii reprezintă elementul-cheie în lupta contra obezităţii. Totuşi, nu trebuie neglijată odihna corectă. Astfel, somnul de calitate, 8 ore pe noapte, este recomandat de specialişti.

Post Author: www.banatfm.ro

www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *