FIFA şi OMS îşi dau mâna în lupta contra coronavirusului!

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a lansat, împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), un videoclip de prevenţie împotriva noului coronavirus, cu participarea unor staruri precum Lionel Messi, Gianluigi Buffon sau campioana mondială Carli Lloyd.

Campania „Transmiteţi mesajul pentru a elimina coronavirusul” îşi propune să reamintească instrucţiunile de bază. „Spălaţi-vă mâinile, acoperiţi-vă gura şi nasul dacă tuşiţi sau strănutaţi, evitaţi să vă atingeţi faţa, păstraţi distanţa şi rămâi acasă când nu te simţi bine”, precizează FIFA într-un comunicat. La realizarea videoclipului au participat 18 jucători, printre care Alisson Becker (Liverpool), Radamel Falcao (Galatasaray) sau vechile glorii Xavi Hernandez, Samuel Eto’o şi Youri Djorkaeff, conform Agerpres. „FIFA combate coronavirusul prin intermediul unei serii de campanii şi finanţări, iar eu sunt încântat că fotbalul mondial ajută OMS să elimine virusul”, a comentat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Peste 350.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, care a generat mai mult de 15.000 de decese, au fost înregistrate în întreaga lume de la debutul pandemiei, potrivit calculelor realizate luni seara de AFP pe baza datelor oficiale.

Post Author: Valerius Hora

Valerius Hora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *