Încă două persoane infectate! Bilanțul a ajuns la 118

În județul Caraș-Severin, în ultimele 24 de ore, alte două persoane au fost infectate cu COVID-19.

Astfel, în județ, 118 persoane sunt testate pozitiv. Dintre acestea, 93 au fost declarate vindecate în Caraș-Severin și 11 în Timiș, iar la spitalele din Caraș-Severin se află internate 6 persoane, dintre care 5 la Reșița și una la Caransebeș.

În județ s-au efectuat până acum 1.970 de teste, iar numărul testelor efectuate pe întreg teritoriul României a ajuns la 747.592.

În ceea ce privește persoanele izolate și carantinate, 633 de cărășeni continuă să fie în izolare la domiciliu, 62 de persoane au ieșit din izolare în ultimele 24 de ore deoarece a trecut termenul de 14 zile și niciun cărășean nu se află în carantină.

În România, numărul total al persoanelor infectate a ajuns la 28.166, 420 dintre acestea fiind testate pozitiv în ultimele 24 de ore. Dintre persoanele confirmate pozitiv 19.545 au fost declarate vindecate, în carantină sunt 741 de persoane, iar 58.991 sunt în izolare la domiciliu.

Din păcate, până acum, 1.708 persoane confirmate cu infecție cu COVID-19 au decedat, 21 dintre acestea decedând în ultimele 24 de ore.

Cetățenii trebuie să stie că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

Post Author: Andreea Ilie

Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *