Incendii devastatoare la Caransebeș și Anina


Două incendii s-au produs la câte un apartament din municipiul Caransebeș și Anina. Primul incendiu a fost anunțat prin 112 în jurul orei 21:45. Incendiul a izbucnit la un apartament de pe str. Stefan Velovan din municipiul Caransebeș. Au intervenit de urgență 2 echipaje de stingere și unul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș. Incendiul emana mult fum, care a pătruns și în casa scarii, astfel ca s-a impus evacuarea unui număr de 7 persoane. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Proprietara apartamentului nu era acasă la momentul izbucnirii incendiului, ajungând la domiciliu în timpul intervenției. Aceasta a suferit un atac de panica și a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului a rezultat că incendiul a fost cel mai probabil cauzat de un scurtcircuit electric.

Un alt incediu a fost anunțat la scurt timp tot prin apel 112, de data aceasta la un apartament din Anina. Pentru stingerea acestuia au acționat un echipaj din cadrul Secției de Pompieri Oravița și SVSU Anina. Din fericire, nici în acest caz nu a fost nimeni rănit, dar au fost evacuate 30 de persoane. A ars mobilierul din camera, o usa și un toc de geam, iar la apartamentul de la nivelul superior a fost afectat un geam. Acest incendiu pare sa fi izbucnit din cauza unui sistem de încălzire improvizat. O tânătă de 17 ani a sugerit un atac de panică și i s-a acordat îngrijire de către un echipaj al ambulanței aflat la fața locului.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *