Inconștiența unora atinge cote alarmante! O tânără infectată cu coronavirus umbla nestingherită pe stradă!


Astăzi, 16 octombrie, jandarmii cărășeni au cerut sprijin colegilor de la poliția rutieră pentru a opri în trafic un autoturism care era condus de o tânără, iar în urma verificărilor s-a stabilit faptul că aceasta trebuia să respecte măsura privind carantinarea la domiciliu. Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare, fiind susceptibilă de comiterea infracțiunii „zădărnicirea combaterii bolilor”, conform legislației. Este vorba de o tânără în vârstă de 32 de ani, domiciliată în municipiul Reșița care nu a respectat măsura carantinării, umblând nestingherită în mai multe locații publice, deși fusese confirmată pozitiv cu virusul SARS-Cov-19. Jandarmii cărășeni spun că fac apel către cetățenii județului să înțeleagă cât este de importantă în această perioadă respectarea măsurilor de izolare, distanțare socială și purtarea măștii.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *