Întâlnire de gradul zero între tinerii alegători și candidații la funcția de primar!


„Tinerii și viitorul Reșiței” astfel s-a numit dezbaterea avută de o parte din candidații la funcția de primar al Reșiței și tinerii din municipiul de pe Bârzava. Aspiranții la fotoliul de edil-șef au putut afla care sunt preocupările, speranțele și ideile tinerilor reșițeni.
Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița a găzduit o dezbatere intitulată „Tinerii și viitorul Reșiței” care i-a adus față în față pe candidații la primăria municipiului de pe Bârzava și pe cei mai tineri vortanți: elevi, respectiv studenți. Evenimentul a fost provocat de Consiliul Tineretului din România în parteneriat cu Consiliul Elevilor din Caraș-Severin și Liga Studenților din Reșița. Tinerii au vorbit despre problemele punctuale cu care se confruntă atât pe termen scurt în pandemie, cât și pe termen lung cum ar fi educație non-formală, susținerea tinerilor, proiecte de dezvoltare.
Am făcut această dezbatere cu scopul de a avea o transparență foarte mare între candidații la primăria Reșița cu ceea ce își propun ei în următorul mandat și tinerii alegători. Consider că este foarte important ca populația Reșiței, și nu numai, să știe ce votează și să fie conștienți de lucrurile care se vor întâmpla în viitorul mandat”, a declarat directorul județean Caraș-Severin al Consiliului Tineretului, Claudiu Stoica.
La dezbaterea din curtea universității reșițene au răspuns invitației organizatorilor patru din cei opt candidați la fotoliul de primar al municipiului de pe Bârzava și anume Ioan Popa din partea PNL, Ioan Chisăliță din partea alianței PSD-Pro România-ALDE, Sebastian Purec din partea PPU-SL și Daniel Toma din partea Alianței USR-PLUS.
Am acceptat invitația la această dezbatere din respect pentru tinerii reșițeni și nu numai. E o inițiativă pe care o apreciez foarte mult. Mă bucur că tinerii se implică în activități electorale, mai cu seamă că în ultimii 10-15 ani există in tema că politicienii sunt hoți, politicienii sunt mincinoși, politicienii nu-și văd decât de interesul lor personal, iar modalitatea aceasta de a trata administrațiile publice mi se pare una nepotivită. (…) Poziția asta de primar sau de om care gestionează destinul unor comunități este una destul de complicată, destul de grea. Ești obligat, de multe ori, să iei măsuri, poate, impopulare pentru anumite categorii, iar tinerii au nevoile lor și trebuie să ne aplecăm asupra lor. Eu sper, ca din această întâlnire, să și învăț câteva lucruri”, a declarat Ioan Popa, candidatul PNL la primăria Reșița.
O astfel de întâlnire e bine venită pentru că așa aflăm și noi, în calitate de vremelnici oameni politici, ceea ce își doresc ei de la noi și ceea ce își doresc de la societatea în care trăim. Este foarte importantă această întâlnire pentru că putem interacționa cu ei și putem să vedem cum văd ei Reșița în viitor și ce putem face noi ca administrație locală, indiferent cine va fi fruntea acestei administrații, cum putem să proiectăm acest oraș după dorințele lor”, a spus Ioan Chisăliță candidatul alianței PSD-Pro România-ALDE, la fotoliul de edil al municipiului Reșița.
În primul rând aș vrea să aflu care sunt prioritățile lor, cum și le-au sistematizat și în funcție de aceste întrebări și pe ce paliere sunt hotărâți să facă ceva în această cetate îi voi sprijini. Sigur că mediul de afaceri trebuie dezvoltat, trebuie încurajat parteneriatul public-privat, trebuie găsită o soluție pentru dezvoltarea locală”, a declarat Sebastian Purec, candidatul PPU-SL la primăria Reșița.
Noi cei de la Alianța USR-Plus suntem reprezentanții celor tineri la nivel politic. Se știe că printre membrii noștri sunt foarte mulți candidați tineri. Eu mă consider tânăr, am 36 de ani, și cred că le voi reprezenta cu succes interesele de acum încolo atât la nivelul Consiliului Local sau la nivelul funcției de primar, dacă voi reuși să o ocup în urma alegerilor”, a spus Daniel Toma, candidatul Alianța USR-PLUS la primăria Reșița.
Dacă i-au convins sau nu, candidații la primăria Reșița, pe tinerii din municipiu de pe Bârzava asta vor afla în data de 27 septembrie.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *