Ioan Popa: Facem un spital județean nou!


În patru ani, Reșița va beneficia de un nou spital județean. Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria municipiului de pe Bârzava vor să acceseze bani pentru construirea unei noi structuri medicale care să deservească Banatul montan.
Circa 68 de milione de euro va costa clădirea viitorului Spital Județean din Reșița care va fi construit în zona Triaj, acolo unde municipalitatea deține deja 14 ha de teren. Primarul Reșiței, Ioan Popa, spune că zona respectivă este ideală pentru o unitate spitalicească, fiind ferită de agitația orașului. Costurile pentru noua unitate sptalicească sunt comparabile cu Spitalul Sf. Spiridon din Mioveni și va fi construit pe noul Program Național de Reziliență.
„Din ce am discutat cu cei de la ADR Vest o să demarăm tot pe acest proiect construirea unui nou spital județean în Reșița. Poate este puțin cinic să spun acest lucru, dar de multe ori tot răul este spre bine și poate că acest duș rece pe care l-am trăit cu toții zilele trecute legat de ceea ce s-a întâmplat în Staționarul 3 ne-a deschis mintea. Am căutat foarte bine, am discutat, am întrebat și am găsit soluții prin care să facem un spital județean nou. N-am avut acest lucru în minte pentru că știam că sunt proiecte depuse pe eficiență energetică pentru anvelopare și din acest motiv sunt convins că se va face spitalul regional la Timișoara. Iar atunci am spus că este puțin probabil să se găsească resurse financiare pentru un spital județean. Am analizat Mioveniul, am analizat primul spital modern construit în România (Ansamblul Rezidențial GREENFIELD), care a costat 68 de milioane și este evident că se va putea face și la Reșița. Construirea acestui spital la Reșița se va realiza într-un timp foarte scurt și veți vedea că în maximum 4 ani de zile va fi în picioare. Locația lui este în zona Triaj, acolo avem 24 de hectare de teren, dintre care 14 sunt deja achiziționate de Primăria Reșița. Urmează să facem expropiere în zona respectivă și este o zona tampon între orașul vechi și orașul nou. Este o zonă liniștită, calmă, fără populație, și de aceea considerăm că este pretabilă pentru un spital”, a declarat primarul Reșiței Ioan Popa.
Spitalul Județean de Urgență din Reșița are în componența sa 3 clădiri, însă administrația județeană dorește să renunțe la Staționarul 3 din cauza vechimii acestuia.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *