Feniculul este o plantă erbacee perenă, comestibilă, din familia Apiaceae-lor (Umbelliferae), cu tulpina dreaptă, cilindrică, fin striată longitudinal, înaltă până la doi metri și ramificată începând de la bază. Frunzele sunt penate, cu segmente înguste, asemănătoare mărarului, cu care se poate poleniza încrucișat, rezultând semințe lipsite de aromă. Frunzele de anason nu pot fi confundate, deoarece au miros şi gust caracteristic, aromat, dulceag, apoi slab arzător. Florile sunt mici, galben-aurii, dispuse în umbele mari, terminale. Fructele mature sunt de culoare cenușie sau brun-verzuie, au miros plăcut și gust dulceag, asemănător anasonului.

Este nativ din bazinul mediteranean și sud-vestul Asiei și înrudit cu morcovul și cu o serie de alte plante aromatice, întrebuințate în gastronomie (dar și în homeopatie) ca legume sau ierburi aromatice: angelica, anasonul, țelina, pătrunjelul, hasmațuchiul, coriandrul, chimenul, mărarul, leușteanul, păstârnacul și multe altele.

Dacă în regiunile sudice ale Europei el crește în continuare în flora spontană, în zonele de coastă ori pe malurile râurilor, la noi apare exclusiv ca plantă de cultură, comercializat pentru fructele sale, folosite pe post de condiment și pentru frunzele și tulpinile, utilizate ca legumă. Printre denumirile populare românești se numără și „chimen dulce”, „anason dulce”, ”anason nemţesc”. Dealtfel, există limbi care nu fac o distincție clară intre fenicul, anason, chimen sau mărar.

Încă din cele mai vechi timpuri, feniculul s-a bucurat de o mare atenţie. Grecii antici l-au cunoscut iniţial sub numele de „marathon”. Pentru că era răspândit în câmpul unde s-a dat una dintre cele mai cunoscute lupte antice, aceasta a fost ulterior numită batalia de la Marathon, după numele plantei.

Pheidippides, cel care a alergat de la Marathon la Atena pentru a anunţa victoria grecilor împotriva perşilor, a fost recompensat cu fenicul.

De asemenea, legendele spun că Prometeu a furat focul zeilor si l-a adus pe pământ ascuns în tulpina unui fenicul, acest aliment find considerat simbolul cunoaşterii, al minţii şi al ştiinţelor.

Acest aliment a fost venerat de greci şi romani atât pentru proprietăţile sale medicale cât şi pentru aromele deosebite pe care le dădea mâncării. Astăzi este vedetă în bucătăria mediteraneană, italienii şi grecii neputându-se lipsi de parfumul şi gustul dulce al feniculului. De asemenea, este foarte apreciat în Maroc, Pakistan şi Portugalia.

Poate fi consumat în întregime, tupina, frunzele, bulbul, semniţele, toate sunt comestibile. Feniculul poate fi încorporat în orice preparat, crud sau gătit, datorită texturii crocante şi a gustului dulceag. Frunzele şi tulpinile pot fi pregătite împreună cu bulbul pentru a realiza o garnitură sau pot fi folosite ca bază pentru supe. Puteţi amesteca feniculul tăiat cu alte legume, pentru a realiza o salată răcoritoare. Seminţele sale sunt adesea folosite ca şi condiment în unele reţete. Acestea pot fi stocate până la şase luni într-un recipient etanş în dulapul din bucătărie.

Fenicul sotat cu ceapă, salata de fenicul cu avocado şi portocale ori scoici cu fenicul călit sunt doar câteva dintre preparatele pe care le poţi pregăti. Este excelent în sandvişuri sau crud cu iaurt şi mentă proaspătă, însă cea mai bună pereche o face cu somonul.

Când cumperi un fenicul, uită-te la bulbul său, acesta trebuie să fie ferm şi alb sau alb spre verde pal. Evită-l dacă are pete şi este zdrobit. Dacă planta are boboci de flori, înseamnă că feniculul este prea copt.

Fenicul proaspăt pot fi păstrat în frigider pentru aproximativ patru zile. Cel mai bine este să-l consumi imediat ce a fost cumpărat, deoarece îşi pierde aroma în timp.

Este eficient în frumuseţea pielii sau ca anti-inflamator, creşte absorţia de fier, este excelent pentru inimă, conferă protecţie contra cancerului şi este bun pentru oase sau în curele de slăbire.

Astazi, SUA, Franţa, India şi Rusia sunt printre principalii cultivatori de fenicul.