Joia… handbalistică, la Reșița! Universitatea și CSM Școlar te cheamă la Polivalentă

Iubitorii handbalului din Reșița vor avea parte astăzi de două meciuri care se anunță foarte interesante. Cuplajul handbalistic programat în Polivalenta reșițeană va începe la ora 16.30, cu derbiul studențesc dintre echipele feminine Universitatea Reșița și CS Universitatea de Vest din Timișoara. Teoretic, un meci mai ușor pentru elevele profesorului Cristian Busuioc, pentru că adversara din orașul de pe Bega ocupă ultimul loc în seria D, fără victorie în actualul sezon. După ce-și vor face încălzirea la întâlnirea fetelor, fanii reșițeni sunt chemați să facă galerie și la partida masculină pe care rosso-nerii o vor disputa în compania Unirii Sânnicolau Mare. Aflată pe locul doi al seriei C, la egalitate de puncte cu fruntașa CSU Craiova, dar cu un meci mai puțin disputat decât oltenii, echipa CSM Școlar Reșița poate reveni în fotoliul de lider cu o victorie în fața ocupantei locului trei, Unirea Sânnicolau Mare. Meciul CSM Școlar Reșița – Unirea Sânnicolau Mare, joc programat în cadrul etapei a 7-a, se va disputa începând cu ora 18.30. În primul tur, reșițenii au câștigat la Sânnicolau Mare, scorul fiind atunci 31 la 26 în favoarea elevilor lui Ilie Vaidasigan.

Post Author: Valerius Hora

Valerius Hora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*