La Mulţi Ani, Billy Idol!

Billy Idol (născut în 30 noiembrie, 1955 în Middlesex, Anglia), pe numele său real William Michael Albert Broad, este un legendar cântăreţ de rock care a adunat milioane de fani în cariera sa de peste trei decenii. În vârstă de 60 de ani, „rebelul” încă umple stadioane la concertele sale.

S-a născut în Stanmore, o zonă aflată la periferia Londrei, s-a mutat la scurt timp în New York, dar s-a întors împreună cu familia înapoi în Anglia. Şi-a petrecut tinereţea în aceeaşi ţară de unde se trag Rolling Stones şi The Beatles, iar acest lucru a avut o puternică influenţă asupra carierei sale muzicale.

Încă de la început, Billy Idol s-a remarcat prin look-ul de bad boy, această atitudine şi înfăţişare însoţindu-l până în ziua de azi. În 1976 a înfiinţat trupa Generation X, alături de Tony James şi John Towe. A început din postura de chitarist, dar după plecarea frontman-ului Gene October, locul rămas liber a fost luat de Idol.

După anii în care a cunoscut succesul în formaţia Generation X, a decis să pornească pe propriul drum, de unul singur în 1981, o alegere care avea să îl transforme într-un nume de referinţă care va rămâne în istoria rockului.

Albumul „Rebel Yell” din 1983 la propulsat la statutul de superstar la nivel mondial, făcând valuri în special în Germania, Italia, Elveţia şi Noua Zeelandă.

După ce a reuşit să treacă de graniţele Statelor Unite şi a multor ţări din Europa şi din lume, succesul a continuat cu „Whiplash Smile” în 1986 care s-a vândut foarte bine. De pe acest album melodiile „To Be a Lover”, „Don’t Need a Gun” şi ‘Sweet Sixteen” au devenit adevărate hituri.

Billy Idol era să îşi piardă un picior după un grav accident de motocicletă în 1990. Deoarece nu putea să umble, a fost filmat pentru videoclipul ‘Cradle of Love” doar de la mijloc în sus. Cântecul a înregistrat un real success, fiind extras de pe albumul „Charmed Life”. A urmat „Cyberpunk”, un album experimental prin care Idol încearcă să preia controlul procesului creativ al albumelor sale.

Problemele cu drogurile ale artistului şi-au spus cuvântul în 1994 când şi-a pierdut cunoştinţa într-un club din Los Angeles, în urma unei supradoze de GHB, un drog menit să amelioreze efectele altor droguri cum este cocaina. în urma incidentului, Idol a decis să se concentreze pe rolul de tată, spunând că nu ar fi fost iertat niciodată de copiii săi dacă ar fi murit din supradoză de droguri.

După 12 ani în care nu a mai scos niciun album, a urmat „Devil’s Playground” în 2005, album pentru care s-a reunit cu bunul său prieten, chitaristul Steve Stevens. Nu se putea fără un album care să adune cele mai bune hituri ale sale, „The Very Best of Billy Idol: Idolize Yourself”, apărut în 2008, prilej cu care s-a îmbarcat şi într-un turneu muzical.

La cei 60 de ani nu pare să vrea să se retragă din industria muzicală, ba din contră, le pregăreşte fanilor un nou album care se va numi „Kings & Queens of the Underground”.

Sursa: wikipedia

Post Author: www.banatfm.ro

www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *