John Winston Ono Lennon

John Winston Ono Lennon, numele la naştere John Winston Lennon, (n. 9 octombrie 1940, Liverpool – d. 8 decembrie 1980, New York City) a fost un muzician, cântăreţ, textier şi compozitor englez, unul din fondatorii trupei The Beatles.

Împreună cu prietenul său Paul McCartney, el a format unul din cele mai de titrate parteneriate compoziţionale ale secolului XX. După destrămarea trupei care i-a adus consacrarea, Lennon a urmat o carieră muzicală individuală, fără însă a mai atinge vreodată nivelul de frenezie cvasi-universală perioadei primei Invazii britanice.

Născut şi crescut în Liverpool, Lennon a fost implicat în mania skiffle, un stil de muzică cu influenţe de jazz, blues, folk şi country. Prima lui trupă, numită The Quarrymen, a evoluat în The Beatles în 1960. Pe măsură ce trupa ce dezintegra spre sfârşitul deceniului, Lennon s-a implicat într-o carieră solo, în care a produs legendarele sale albume: „John Lennon/Plastic Ono band” şi Imagine, şi de asemenea cântece renumite precum „Give Peace a Chance” şi „Imagine”. John Lennon s-a retras din domeniul muzical în 1975, pentru a fi aproape de familia sa, dar s-a relansat în 1980, cu un album numit Double Fantasy. El a fost ucis la trei săptămâni după lansarea acestuia.

Lennon era o natură rebelă şi avea un spirit acerb în muzica sa, în compoziţiile sale, în desenele, în filmele şi în interviurile sale, devenind de asemenea controversat din cauza părerilor sale politice. S-a mutat în New York în 1971, unde critica sa asupra războiului din Vietnam l-a determinat pe Richard Nixon la lungi încercări să îl deporteze, în timp ce cântecele sale au fost preluate ca imnuri în mişcarea anti-război.

Până în 2010 14 milioane de albume ale lui se vânduseră în întreaga lume, iar ca compozitor şi interpret a fost de 27 de ori pe locul 1 în US Hot 100. În 2002, BBC l-a votat al optulea din cei mai mari 100 de britanici, iar în 2008 revista Rolling Stone l-a votat al cincilea din cei mai mari cântăreţi al tuturor timpurilor. După moartea sa, a fost inclus în Songwriters Hall of Fame (în 1987), şi în Rock and Roll Hall of Fame (în 1994).

Lennon s-a născut în timpul războiului, în Anglia, pe 9 octombrie 1940 la Liverpool Maternity Hospital. El este fiul Juliei şi al lui Alfred Lennon, un marinar negustor care a fost departe la momentul naşterii fiului său. El a fost numit John Winston Lennon după bunicul său, John „Jack” Lennon, şi după prim-ministrul Winston Churchill. Tatăl său a fost de multe ori departe de casă, dar a trimis plăţi regulate la adresa: Newcastle numărul 9, Liverpool, unde Lennon locuia cu mama sa, [3], dar veniturile s-au terminat atunci când tatăl său nu mai dă semne de viata din februarie, 1944. Când se întoarce acasă şase luni mai târziu, s-a oferit să se întoarcă la familia sa, dar Julia (care era însărcinată cu copilul unui alt bărbat) a respins ideea.După ce sora sa, Mimi Smith, s-a plâns serviciului social Liverpool, Lennon a fost dat în grija acesteia. În iulie 1946, tatăl lui Lennon a vizitat-o pe Mimi Smith şi l-a luat pe Lennon, ducându-l la Blackpool, în secret dorind să-l ducă în Noua Zeelandă. Julia l-a urmărit, împreună cu partenerul său de la acea vreme, ‘Bobby’ Dykins, şi în urma unei certe, tatăl l-a pus pe copilul de doar 5 ani să aleagă între ei. John l-a ales de două ori pe tatăl său, dar în timp ce aceasta pleca, copilul a început să plângă şi a urmat-o. De atunci aveau să treacă nu mai puţin de 20 de ani până când John îl va întâlni pe tatăl său din nou.

De-a lungul adolescenţei şi tinereţii, John a trăit alături de unchiul şi mătuşa sa, George şi Mimi Smith, care nu aveau copii, la Menlove Avenue, Woolton. Mătuşa sa îi cumpără volume cu povestiri scurte, iar unchiul său, lăptar la ferma familiei sale, îi cumpără o muzicuţă şi îl învăţă arta cuvintelor încrucişate. Julia îl vizita pe John regulat, şi începând de la 11 ani, o vizitează şi el pe mama sa, când ea îi punea să asculte melodii semnate Elvis Presley, şi îl învăţa să cânte la mandolină „Ain`t That a Shame?” de Fats Domino.

„O parte din mine îşi doreşte să fiu acceptat de toate faţetele societăţii şi să nu fiu considerat un muzician nebun, dar nu pot fi ceea ce nu sunt. Din cauza atitudinii mele, părinţii tuturor celorlalţi băieţi şi-au dat seama imediat ce eram: un creator de probleme, un copil care i-ar influenţa pe ai lor, ceea ce chiar făceam… Ca să fiu sincer, făceam tot ce puteam ca să distrug casele prietenilor, probabil din cauza unei invidii că eu nu aveam o aşa-numită casă. Cinci femei îmi constituiau familia. Cinci femei puternice şi inteligente. Cinci surori. Acele femei erau fantastice… ele mi-au dat primele educaţie feminină… Una dintre ele era mama mea, care nu putea, pur şi simplu, să aibă de a face cu viaţa. A avut un soţ care a părăsit-o plecând în marină la război, şi nu se descurca cu mine. La patru ani şi jumătate, am ajuns în grija surorii sale mai în vârstă… Faptul ca eu nu trăiam cu părintii m-a făcut să cred că părintii nu reprezintă nişte zei.”

El îşi vizita regulat verişorul Stanley Parkes, care locuia în Fleetwood. Fiind cu şapte ani mai mare decât Lennon, Parkes îl lua cu el în excursii şi la cinematografele locale. În timpul şcolii, Parkes îl vizita pe Lennon împreună cu Leila Harvey, o altă verişoară, şi mergeau foarte des la Blackpool la spectacole împreună. Ei vizitează teatrul Blackpool Tower, unde îi urmăreau pe artişti precum Dickie Valetine, Arthur Askey, Max Bygraves şi Joe Loss,iar Parkes şi-a amintit că lui Lennon îi plăcea în mod deosebit George Formby. După ce familia lui Parkes s-a mutat în Scoţia, cei trei veri îşi petreceau adesea vacanţele împreună. Parkes a mai spus: ”John, verişoara Leila şi cu mine eram foarte apropiaţi. Din Edinburgh, trebuia să conducem până la casa familiei din Durness, şi toate acestea se petreceau pe când John avea 9 ani până la vârsta de 16 ani. Când John avea 14 ani, unchiul George a murit din cauza unei hemoragii hepatice în 5 iunie 1955 la vârsta de 52 de ani.

Lennon a fost crescut ca un anglican şi a mers la şcoală Dovedale Primary School. Din septembrie 1952 până în 1957, după ce şi-a dat examenul de treaptă, a fost înscris la Quarry Bank School în Liverpool, şi a fost descris de către Harvey: ”Un norocos fericit, comic, bine dispus şi plin de viaţă. „El a desenat de multe ori desene comice care au apărut în propria revistă Daily Howl. În ciuda talentului său artistic, rapoartele şcolare au fost condamnabile.

Mama sa i-a cumpărat prima chitară în 1956 un ieftin Gallotone acustic campion pentru care ea a „împrumutat” fiului ei cinci lire şi zece şilingi cu condiţia ca acea chitară să fie trimisă acasă la ea, şi nu la Mimi, ştiind bine că sora ei nu suportă ideea aspiraţiilor muzicale ale fiului ei. Mimi fiind sceptică în privinţa faptului că el ar putea fi faimos cândva, speră să crească plictisit de muzică, zicându-i mereu: Chitariştii sunt toţi foarte buni, dar nu vei putea trăi niciodată din asta. În 15 iulie 1958, pe când Lennon avea 17 ani, mama lui, mergând acasă după ce a vizitat familia Smith, a fost lovită de o maşină şi ucisă.

Lennon a picat toate examenele GCO nivelul O, şi a fost admis la Liverpool College of Art, numai după ce mătuşa şi directorul au intervenit. La colegiu, a început să poarte haine Teddy Boy, şi şi-a format o reputaţie proastă din cauza întreruperii orelor şi ridiculizării profesorilor. Ca urmare, a fost exclus din cercul de pictură, apoi şi din cel de artă grafică, şi a fost ameninţat cu expulzarea pentru comportamentul său, incluzând faptul că o dată, într-o oră de desen, a stat în poala unui model nud. A picat un examen anual, chiar dacă a fost ajutat de către o studentă şi viitoare nevastă Cynthia Powell, şi a fost expulzat din colegiu înainte ca ultimul său an să se încheie.

The Beatles a apărut în urma primei formaţii a lui John Lennon, The Quarrymen. Numit după Quarry Bank High School, grupul a fost format de către el în septembrie 1956, pe când avea 15 ani, şi a început ca şi cântăreţ de jazz. În vara anului 1957, The Quarrymen a cântat un „set de cântece spirituale”, formate din jazz, şi rock and roll. Lennon l-a întâlnit prima oară pe Paul McCartney,iar la cea de-a doua interpretare, având loc în Woolton în grădina bisericii St. Peter, McCartney a fost solicitat să se alăture trupei.

McCartney spune că mătuşa Mimi „era foarte conştientă de faptul că prietenii lui John au fost de clasă socială medie”, şi îi ocupa timpul atunci când acesta venea în vizită. În conformitate cu fratele lui Paul, Mike , tatăl lui McCartney nu a fost, de asemenea, de acord, declarând că Lennon l-ar duce pe fiul său „în necazuri”, deşi el mai târziu a permis trupei tinere să repete în camera din faţa şi McCartney pe strada Forthlin nr.20. În acest timp, Lennon(18 ani) a scris prima sa melodie, „Hello Little Girl”, în Marea Britanie ajungând hit pentru următorii aproape cinci ani.

George Harrison s-a alăturat trupei ca şi chitarist, chiar dacă Lennon credea că acesta era prea tânăr pentru a fi în trupă. Aşadar, McCartney a organizat o a doua audiţie la etajul unui autobuz din Liverpool, când Harrison a interpretat vulgar pentru Lennon. Stuart Sutcliffe, prietenul lui Lennon de la şcoala de arte, s-a alăturat trupei ca basist mai târziu. Lennon, McCartney, Harrison şi Sutcliffe, au format trupa The Beatles în anul 1960. În luna august a aceluiaşi an, The Beatles au rămas pentru 48 de nopţi de rezidenţă în Hamburg, Germania, şi, în disperată nevoie de un toboşar, l-a rugat pe Pete Best să li se alăture. Lennon avea 19 ani, iar mătuşa lui, îngrozită atunci când acesta I-a spus despre călătorie, l-a implorat să rămână pentru a-şi continua studiile în domeniul artei. După prima rezidenţă din Hamburg, trupa a acceptat încă una în aprilie 1961, şi încă o a treia în aprilie 1962. Ca şi restul membrilor trupei, lui Lennon i s-a făcut cunoştinţă cu Preludin, şi a luat droguri regulat, la fel şi amfetamină pentru a putea sta treaz de-a lungul nopţilor.

Brian Epstein, managerul grupului Beatles din 1962, nu a avut experienţă în managementul artistic, dar a avut o influenţă puternică asupra comportamentului lor pe scenă şi cod de îmbrăcăminte. Iniţial, a rezistat la încercările lui de a încuraja grupul, pentru a prezenta o prezenţă profesională, dar în cele din urmă, s-a plâns spunând: „Aş purta şi un balon dacă cineva m-ar plăti pentru asta”. McCartney a preluat basul după ce Sutcliffe a decis să rămână în Hamburg şi toboşarul Ringo Starr l-a înlocuit pe Best, completând grupul în totalitate până în 1970 când acesta s-a schimbat. Primul cântec al grupului a fost „Love me do”. A fost lansat în octombrie 1962 şi a ajuns numărul 17 în topurile britanice. Primul album înregistrat s-a numit „Please please me” în 11 februarie 1963, ziua când Lennon a suferit o răceală, ceea ce a fost evident în ultimul cântec înregistrat în acea zi „Twist and shout”. Compozitorii parteneri ai lui Lennon şi McCartney au scris 8 din cele 14 melodii cu mici excepţii: una fiind acest album însuşi, Lennon a trebuit să-şi prezinte iubirea pentru a rezista interviurilor. McCartney susţine că ceilalţi beatlesi îl idolatrizau pe John: „Era ca şi micul nostru Elvis şi toţi ne luam după el. Era cel mai în vârstă şi pe post de conducător. Era cel mai rapid şi cel mai deştept”.

Cel mai mare succes al beatlesilor în UK,a fost la începutul anului 1963. Lennon era în timpul unui turneu când primul lui băiat, Iulian, s-a născut în luna aprilie. În timpul showului de varietăţi regal susţinut în fata reginei mamă şi a celor din palatul regal britanic, Lennon a reuşit să creeze distracţie în audienţă. El susţine: „Pentru melodia următoare, vă cer ajutorul. Persoanele care stau pe scaunele cele ieftine, bateţi din palme, iar restul bateţi din bijuterii.” După un an de Beatlemanie în UK, grupul a debutat, în februarie 1964, în Statele Unite, în showul lui Ed Sullivan, marcând începuturile carierei internaţionale. Au urmat timp de doi ani turnee şi scrieri de melodii, timp în care Lennon a scris două cărţi: „In his own write” şi „Spaniard în the works”. Au fost recunoscuţi de către britanici în momentul în care au fost desemnaţi ca membrii ai ordinului Imperiului britanic de către regina Elisabeta, în 1965.

Cea mai mare îngrijorare a lui Lennon era că fanii prezenţi la concertele trupei nu puteau să asculte muzica din cauza strigătelor. Ajutorul lui Lennon s-a exprimat prin propriile sentimente în 1965 susţinând: ”Am vrut. A fost cântecul meu de strigăt de ajutor. ”Între timp a luat în greutate fiind conştient de această modificare. În ianuarie anul următor, în mod ciudat, a făcut cunoştinţa cu LSD, cu ocazia unei cine oferite de către un stomatolog, ocazie cu care Harrison şi soţiile invitaţilor au pus în cafea, droguri. În momentul plecării, gazda şi-a dat seama de ce substanţă au luat sfătuindu-i să nu părăsească casa din cauza efectelor adverse. Câteva luni mai târziu, cu ocazia unui interviu cu un reporter de la Evening Standard numit Maureen Cleave, Lennon a remarcat: ”Creştinismul va cădea. Va scădea şi va dispărea. Suntem mai populari decât Iisus-nu ştiu care va fi mai presus:rock and roll sau creştinitatea? ”Acest comentariu a trecut neobservat în Anglia, dar a creat o mare ofensă în Statele Unite. Rezultatul a fost arderea plăcilor cu Beatles prin activitatea Ku Klux Klan şi ameninţările la adresa lui Lennon au contribuit la oprirea turneului. În 1966, Lennon s-a considerat pierdut şi a hotărât părăsirea grupului. De când cu ingerarea de LSD în ianuarie, el a luat în permanenţă droguri fiind sub influenţa lor pe o perioadă mai mare de un an, ceea ce a determinat pierderea identităţii sale. În 1967, a apărut albumul “Sgt. Pepper`s Lonely Hearts Club Band ”care a relevat lirica puternică a lui Lennon comparativ cu cântecele din primii ani.

În august, grupul a fost introdus la Maharishi Mahesh Yogi, grupul efectuând o instrucţie de meditaţie transcedentală într-un seminar din Bangor. În timpul seminarului, Epstein a decedat. Ca atare, Lennon susţine ulterior: ”Am ştiut că vom avea probleme”. Ulterior, ei au călătorit la asramul Maharishi din India unde au compus cele mai multe cântece pentru Beatles şi Abbey Road. În octombrie 1967, Lennon apare într-un film de lung metraj, o comedie împotriva războiului numită “How I won the war ”. McCartney a organizat primul proiect al grupului dupa moartea lui Epstein intitulat “Magical mystery” în decembrie 1967. Odată cu plecarea lui Epstein, toţi membrii grupului s-au profilat pe activităţi de bussiness, iar în februarie 1968, au format o corporaţie multimedia numită Apple Corps. Lennon a susţinut acest lucru pentru libertatea artistică în contextul unei structuri de bussiness. Din cauza activităţii crescute cu drogurile şi a preocupării în creştere cu Yoko Ono, plănuind şi un mariaj, a lăsat corporaţia pe mâinile lui Klein, desemnat ca director executiv. Totuşi McCartney nu a semnat niciodată un contract de management.

La sfârşitul anilor 1968, Lennon a apărut în filmul The Rolling Stones rock and roll circus ”în rolul unui membru a unei trupe: ”Dirty mac”. Grupul format din Lennon, Eric Clapton, Keith Richards şi Mitch Mitchell, de asemenea au cântat în acest film. Lennon şi Ono, s-au căsătorit pe 20 martie 1969, realizând o serie de 14 litografii numite Bag one!reprezentând scene din luna de miere, dar care au fost indecente. Între 1968-1969, Lennon şi Ono au înregistrat 3 albume împreună: Unfinished music Number 1: Two Virgins, Unfinished music Number 2:Life with the lions şi Wedding Album. În 1969, ei au format grupul Ono, realizând Live peace în Toronto 1969 ”. Ca protest al implicării Marii Britanii în războiul civil nigerian, Lennon returnează medalia de MBE reginei, deşi această nu a avut niciun efect asupra statusului lui de NBE. Între 1969-1970, Lennon a lansat cântecul ”Give peace a chance ”, ”Cold Turkey ”, ”Instant Karma”.

Lennon a părăsit grupul Beatles în 1969. El a fost de acord să nu informeze media până când grupul a renegociat contractele de înregistrare. În interviurile ulterioare cu Rolling Stone, şi-a revărsat amărăciunea asupra lui McCartney: ”Am fost un prost să nu fac ceea ce făcea Paul, care a fost folosit pentru a fi faimos şi pentru a vinde albume. ”El a mai povestit despre ostilitatea membrilor grupului asupra lui Ono şi cum el, Harrison şi Starr s-au săturat să fie oamenii lui Paul. După moartea lui Brian Epstein, am început să ne certăm. Paul a început să ne conducă şi să fie liderul nostru. Dar ce însemna a ne conduce când fiecare dintre noi ajungeam pe rând să fim lideri?

După despărţirea trupei The Beatles în 1970, Lennon şi Ono au trecut prin terapia primară cu Dr. Arthur Janov în Los Angeles, California. Conceput pentru a elibera durerea emoţională din copilărie, terapia a durat două jumătăţi de zile pe săptămână cu Janov timp de patru luni, el a vrut să trateze cuplu pentru mai mult timp, dar ei nu au simţit nevoia de a continua şi au revenit la Londra. Emotionalul debut solo al lui Lennon,John Lennon/ Plastic Ono Band(1970) a fost primit cu mare lauda. Criticul Greil Marcus a remarcat,”Vocea lui John se remarca a fi printre cele mai frumoase dintre toate cele rock”.Albumul cotinea melodia „Mother”, în care Lennon şi-a confruntat sentimentele de respingere din copilărie, şi Dylanesque „Working Class Hero”, un atac amar împotriva sistemului social burghez, care, ca urmare a versurilor „sunteţi încă ţărani ai dracului”, a căzut în mâna radiodifuzorilor. În acelaşi an,Tariq Ali şi-a exprimat opiniile politice revoluţionare atunci când a fost intervievat Lennon şi l-a inspirat pe cântăreţ să scrie „Power to the People”.Lennon a devenit de asemenea implicat cu Ali în timpul unui protest împotriva revistei Oz pentru obscenitatea prosupusă. Lennon a denunţat acţiunea ca fiind un „fascism dezgustător”. El şi Ono (ca Oz Elastic Band) au lansat single-ul „God Save Us/Do the Oz”, şi s-au alăturat în sprijinul revistei.

În timp ce Lennon înregistra Mind Games(1973), el şi cu Ono au decis să se separe. Următoarele 18 luni, pe care el le-a denumit ulterior „lost week-end”, le-a petrecut în Los Angeles şi în New York în compania lui May Pang. Mind Games, a apărut în Noiembrie 1973. El a contribuit şi la „I`m the Greatest”, la albumul lui Starr, Ringo (1973), care a apărut în aceeaşi lună. La începutul anlui 1974, Lennon bea extrem de mult şi bufoneriile alcoolice cu Harry Nilsson începeau să întreacă măsura. Două incidente extrem de comentate au apărut în clubul The Troubadour în martie, primul în care Lennon şi-a lipit un absorbant pe frunte şi s-a tachinat cu o chelneriţă, iar al doilea incident îl reprezenta pe Lennon două săptămâni mai târziu, când, dat afară din acelaşi club, s-a bătut cu The Smothers Brothers. Lennon se decide să producă albumul lui Nilsson, numit Pussy Cats, iar Pang închiriază o casă pe plajă din Los Angeles pentru toţi muzicienii, dar după o lună cu asemenea depravare din partea artistului, cu sesiunile de înregistrări în haos, Lennon s-a mutat la New York cu May Pang să-şi finalizeze munca la albumul său. În aprilie, Lennon a produs cântecul lui Mick Jagger numit „Too many Cooks” care a rămas, pentru motive care ţineau de contracte, nelansat pentru mai mult de 30 de ani.

După naşterea celui de-al doilea fiu,Sean,în data de 9 octombrie 1975, Lennon şi-a luat rolul de casnic,începând ceea ce însemna un hiatus de 5 ani în industria muzicală,în această perioadă, acesta acordând toată atenţia familiei sale. Timp de o lună, şi-a completat contractul obligatoriu pentru EMI/Capitol pentru un nou album, prin lasanrea Shaved Fish, un album alcătuit dintr-o compilaţie a unui album şi a unor piese precedente. Şi-a dedicat timpul pentru Sean, trezindu-se în fiecare zi la 6 am., să-i prepare mâncarea şi să petreacă timp cu el. A scris ”Cookin`” („In the kitchen of love”) pentru rotogravure lui Ringo Starr, performând cântece în iunie, care urma să fie ultima lui înregistrare până în 1980. Şi-a anunţat în mod formal abandonul din industria muzicală la Tokio în 1977, spunând:” Am decis esenţialmente, fără o decizie fantastică, să fim cu bebeluşul nostru cât mai mult timp putem, până când va veni timpul să ne investim timpul şi în alte activităţi din afara familiei. În timpul în care a abandonat industria muzicală, a creat o serie de desene, şi a publicat o carte care conţinea un mix de materiale autobiografice.

A apărut din nou, după abandonul său în industria muzicală, în octombrie 1980 cu singlelul ”(Just Like) Starting Over” urmat după o lună de albumul „Double Fantasy”, care conţinea cântece scrise în timpul unei călătorii la Bermudă, pe o barcă în luna iunie precedentă, care a reflectat ceea ce a făcut Lennon în familia sa.

Ono a emis o declaraţie a doua zi, spunând „Nu există nicio înmormântare pentru John,” şi încheie cu cuvintele, „John a iubit şi s-a rugat pentru rasa umană. Dorinţa mea este ca oamenii să se roage la fel pentru el”. Trupul său a fost incinerat la cimitirul Ferncliff în Hartsdale, New York. Ono a risipit cenuşa lui în parcul central New York, în cazul în care Strawberry a fost creat mai târziu. Chapman a fost găsit vinovat pentru crimă de gradul al doilea şi a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Începând cu anul 2010, el va rămâne tot în închisoare, negând de mai multe ori adevărul.

În jur de ora 10:50 seara, pe 8 Decembrie 1980, Lennon şi Ono se întorceau acasă, la apartamentul lor din New York, când Mark David Chapman l-a împuşcat pe Lennon în spate de patru ori la intrarea în clădire. Lennon a fost dus la Urgenţe în apropiere, dar a fost declarat mort la 11:07. Mai devreme în acea seară, Lennon îi dăduse un autograf lui Chapman. .

Lennon şi Cynthia Powell s-au întâlnit în 1959 fiind colegi la Colegiul de Artă Liverpool. Deşi era speriată de atitudinea lui Lennon, a auzit că el a fost obsedat de actriţa franceză Brigitte Bardot, iar astfel şi-a vopsit părul blond. Lennon a invitat-o în oraş, dar atunci când ea i-a spus că era logodită, el a răspuns, „Te-am întrebat dracului dacă vrei să te căsătoreşti cu mine?”. Ea de multe ori l-a însoţit la concerte Quarrymen şi a călătorit la Hamburg cu prietena lui McCartney atunci când era momentul să-l viziteze.

Lennon, gelos prin natura lui, în cele din urmă a îngrozit-o pe Powell cu furia şi violenţa sa fizică. Lennon mai târziu a spus că până când s-a întâlnit cu Ono, nu a pus niciodată la îndoială atitudinea lui şovină faţă de femei. „Am fost crud cu femeia mea, şi fizic, cu orice femeie am fost, un lunetist. Nu am putut să mă exprim şi o loveam.

Reamintindu-şi reacţia lui în iulie 1962 atunci când aflase că Cynthia era însărcinată, Lennon a spus, „Nu există decât un singur lucru de făcut. Va trebui să ne căsătorim.” Cuplul s-a căsătorit pe 23 august, la Oficiul Registrului Mount Pleasant în Liverpool. Căsătoria sa începând la fel ca Beatlemania din Marea Britanie. El a interpretat în seara nunţii sale. Fiindu-i frică de reacţia publicului, Epstein i-a sugerat lui Lennon să ţină căsătoria şi naşterea primului copil, Julian, în secret. Julian s-a născut în 8 aprilie 1963. Lennon era în turneu şi nu şi-a văzut copilul decât peste trei zile de la naştere.

Primul fiu al lui Lennon, Julian, s-a născut atunci când angajamentele faţă de The Beatles s-au intensificat datorită creşterii beatle-maniei, în timpul căsniciei sale cu Cynthia. Lennon era în turneu cu The Beatles atunci când fiul său, Julian s-a născut în 8 aprilie 1963. Naşterea lui Julian, precum şi căsătoria dintre cei doi: Cynthia şi John, a fost ţinută în secret pentru că Epstein era convins că aşa o ştire ar micşora succesul trupei. Julian îşi aduce aminte cum după vreo patru ani, fiind copil mic în Weybridge. Mă duceam către casă de la şcoală şi ţineam o pictură de a mea. Era un buchet de stele a fetei ăsteia pe care o întâlnisem la şcoală. Şi tata a spus: ”Ce e asta? ”Eu i-am răspuns: ”Este Lucy cu diamante, în cer. Lennon a utilizat asta pentru a denumi un cântec Beatles, a fost descoperit mai târziu acest lucru, derivându-se de la inţialele LSD, Lennon a insistat: ”Nu este un cântec acid. ”McCarteny i-a explicat lui Lennon că Julian a propus inocent acest nume. Lennon a devenit distant faţă de Julian,care s-a simţit mai aproape de McCartney decât de tatăl său. În timpul unei călătorii cu maşină în drumul său spre Cynthia şi Julian (în timpul divorţului lui Lennon), McCartney a compus un cântec: ”Hey Jules” pentru a-l înveseli pe Julian. Urma să fie cântec The Beatles că Hey Jude”. Lennon a spus: ”Acesta este cel mai bun cântec. A început că fiind un cântec adresat fiului meu, Julian dar s-a transformat în Hey Jude. Am crezut mereu că este despre mine şi despre Yoko dar el a spus că nu era.

Relaţia lui Lennon cu Julian era deja încordată şi după ce Lennon şi Ono s-au mutat la New York în 1971, Julian nu şi-a mai văzut tatăl până în 1973. Prin încurajările lui Pang,s-a aranjat pentru Julian şi mama lui să-l viziteze pe Lennon în Los Angeles unde au vizitat Disneyland. Julian a început să-şi viziteze tatăl în mod regulat, şi Lennon i-a dat partea de tobe într-un cântec. I-a cumpărat lui Julian o chitară Gibson Les Paul şi alte instrumente încurajându-l în direcţia muzicală arătându-i tehnica cântării la chitară. Julian îşi aminteşte de perioada petrecută în New York cu tatăl său ca fiind o perioadă cu multă distracţie,râsete şi voie bună. Într-un interviu de la Playboy cu David Sheff, puţin înainte de moartea lui Lennon, acesta a spus: ”Sean a fost un copil planificat şi de aici apare diferenţa. Nu-l iubesc pe Julian mai puţin decât pe celălalt copil. El este totuşi băiatul meu, chiar dacă a apărut dintr-o sticlă de whisky sau pentru că în acea zi nu au existat pilule anticoncepţionale. El este aici, îmi aparţine şi întotdeauna aşa va fi. ”A mai spus că a încercat să restabilească o conexiune cu fiul lui în vârstă de 17 ani şi a mai spus: ”Julian şi cu mine vom avea o relaţie în viitor.” După moartea lui, s-a demonstrat că i-a lăsat lui Julian foarte puţin în testamentul său.

Există două versiuni despre cum a cunoscut-o Lennon pe Ono. Prima dintre ele, atestă că pe data de 9 Noiembrie 1966 Lennon a mers La Indica Gallery în Londra, unde Ono se pregătea pentru expoziţia sa conceptuală de artă, iar celor doi li s-a făcut cunoştinţă de către deţinătorul galeriei, John Dunbar. Lennon a fost intrigat de creaţia lui Ono, numită Bate Un Cui: clicentii băteau un cui într-o bucată de lemn, astfel creând opera de artă. Deşi expoziţia de artă nu începuse să se desfăşoare încă, Lennon a ţinut să bată un cui în bucata de lemn, Dar Yoko Ono l-a oprit. Dunbar a întrebat-o: œ” Ştii cine este acesta? El este un milionar! Ar putea să o cumpere.” Ono nu auzise de The Beatles, dar s-a înduplecat, ea cerându-i cinci silingi, căruia Lennon îi răspunde: ”Îţi voi da cinci şilingi imaginari, şi voi bate un cui imaginar.” A doua versiune atestă că, în 1965, la spusele lui McCartney, Ono era în Londra, redactând reuşitele muzicale pentru o carte la care lucra John Cage, numită Notations. McCartney a refuzat să-i dea orice manuscripte pentru carte, sugerând că Lennon s-ar putea să dorească. Când aceasta l-a întrebat, el i-a dat lui Ono versurile scrise de mână pentru ” The Word”. Ono a începe să îl sune pe Lennon acasă, iar când soţia acestuia îi cerea o explicaţie, el spunea că Ono voia doar să obţină bani pentru publicaţia sa. În mai 1968, în timp ce soţia lui era în vacanţă în Grecia, Lennon o invită pe Ono în vizită. Ei petrec noaptea înregistrând ceea ce urma să fie albumul Two Virgins, după care,spune el, au făcut dragoste până dimineaţa. Când soţia acestuia vine acasă, o găseşte pe Yoko în halatul său de baie, bând ceaiul împreună cu John. Ono devine gravidă în 1968, dar avortează copilul pe care ei l-au numit John Ono Lennon al II-lea, pe 21 Noiembrie 1968, câteva luni după ce divorţul lui Lennon de Cynthia a fost acceptat.

În timpul ultimilor doi ani în The Beatles, el şi Ono au început proteste publice împotriva războiului din Vietnam. Cei doi s-au căsătorit în Gibraltar pe 20 martie 1969, şi şi-au petrecut luna de miere în Amsterdam, susţinând pacea. Ei au plănuit încă un „atac” în Statele Unite, dar intrarea le-a fost interzisă, aşa că au ţinut unul în Monteal, la hotelul Queen Elizabeth, unde au înregistrat „Give Peace a Chance” (Dă Păcii o Şansă). De asemenea, ei au combinat pledoaria cu arta de performanţă, creând „Bagism”-ul, care a fost introdus publicului pima dată la conferinţa de presă din Viena. Lennon a detaliat această perioadă în cântecul semnat The Beatles numit „The Ballad of John and Yoko” (Balada lui John şi Yoko). Lennon şi-a schimbat numele pe 22 aprilie 1969, adăugând „Ono” la numele său. Deşi a folosit numele John Ono Lennon după aceea, actele oficiale îl numeau John Winston Ono Lennon, deoarece nu îi era permis să îşi schimbe numele de naştere. După ce Ono a suferit un accident de maşină, Lennon a aranjat ca un pat imens să-i fie adus în studio, unde acesta lucra la ultimul album The Beatles, „Abbey Road”. Pentru a scăpa de ironia despărţirii trupei, Ono a sugerat să se mute la New York, mutare care au făcut-o pe 31 august 1971. La început au locuit la St. Regis Hotel, pe 5th Avenue, la numărul East 55th, după care s-au mutat într-un bloc, pe 105 Bank Street, Greenwich Village, pe 16 octombrie 1971. După ce au fost jefuiţi, ei s-au îndreptat către Dakota pe 1 West 72nd Street, în mai 1973.

După spusele autorului Albert Goldman, Ono era considerată de Lennon ca fiind o “fiinţă aproape magică”, care ar fi putut să-i rezolve toate problemele, dar „asta era o mare iluzie”, iar ea începe să îl înşele. În final, scrie Goldman, „Ono şi Lennon erau epuizaţi de ani, de droguri grele, muncă, căderi emoţionale şi diete bizare.” După separarea celor doi, fără să mai colaboreze ca o echipă, ei au comunicat constant, fără să mai poată trăi împreună, dar nici unul fără altul.

May Pang a fost recrutată ca recepţioneră în 1969, la ABKCO Industries format în 1968 de Allen Klein, că o companie de acoperire la ABKCo Records. În timpul unui proiect cu ABKCO, Lennon şi Ono au cunoscut-o pe May în anul următor, devenind asistenta personală a lor. După ce au lucrat trei ani împreună, Ono i s-a confesat că relaţia ei cu Lennon este rece. Ono i-a sugerat lui Pang să înceapă o relaţie fizică cu Lennon, spunandu-i: ”Te place foarte mult”. Pang a rămas înmărmurita la propunerea lui Ono şi a acceptat să devină companioană lui Lennon. În curând, perechea s-a mutat în California pe o perioadă de 18 luni, numită „The lost weekend”. În Los Angeles, Pang l-a încurajat pe Lennon să-l vadă regulat pe Julian cu care nu se mai întâlnise de doi ani. De asemenea, şi-a îmbunătăţit relaţiile cu Starr, McCartney şi cu Harry Nilsson. Odată cu mutarea la New York, au realizat o cameră în apartamentul nou închiriat pentru Julian. Lennon a început să restabilească contacte cu alte rude şi prieteni. Până în decembrie, el şi Pang s-au gândit la închirierea unei case şi a refuzat convorbirile telefonice cu Ono. În ianuarie 1975, el a acceptat să se întâlnească cu Ono, nu s-a întors acasă şi nici nu a sunat-o pe Pang în acea zi. Când Pang a sunat în ziua următoare, Ono i-a transmis că Lennon nu este disponibil, fiind epuizat după o sesiune de hipnoterapie. Două zile mai târziu, el a reapărut la o programare la dentist, fiind foarte confuz, ca şi când ar fi avut o spălare de creier. I-a mărturisit lui Pang, că separaţia de Ono s-a terminat, deşi Ono i-ar fi permis să continue să o întâlnească ca pe amanta sa.

Cand Lennon şi Ono s-au reîntâlnit, ea a rămas gravidă, dar a încercat de trei ori să facă avort. Ea a acceptat să păstreze copilul cu condiţia ca Lennon să devină casnic, ceea ce el a făcut. Sean s-a născut pe 9 octombrie 1975, de aniversarea lui John de 35 de ani. De la naşterea fiului său, John va lua o pauză în carieră timp de 5 ani. El a angajat un fotograf care îi făcea poze micuţului în primul său an, şi a creat numeroase desene cu el.

În timp ce prietenia lui Lennon cu Starr a rămas bună şi după despărţirea trupei în 1970, prietenia acestuia cu McCartney şi Harrison varia. El a fost apropiat de Harrison la început, dar cei doi au luat-o pe căi diferite după mutarea lui John în America. Când Harrison a mers la New York în decembrie 1974 pentru turneul Dark Horse, Lennona a acceptat să intre cu el pe scenă, dar nu apare, cei doi având o ceartă când lui Lennon îi este cerut să semneze despărţirea definitivă a trupei The Beatles. Harrison l-a înfuriat pe Lennon în 1980 când el publică o autobiografie în care apare şi John Lennon, dar doar puţin.”Am fost foarte rănit!. Influenţa mea asupra vieţii sale a fost nulă. El îşi aminteşte fiecare chitarist pe care l-a întâlnit în anii ulteriori. Eu nu sunt în carte.”

Cele mai intense sentimente erau rezervate pentru Paul McCartney. În scopul de a-l ataca prin versurile „How do you sleep?” (Cum poţi să dormi?), Lennon şi McCartney s-au certat trei ani la rând după despărţirea trupei. Cei doi au încercat mai târziu să refacă apropiata prietenie pe care o cunoscuseră odată, iar 1974 au cântat împreună, înainte să se certe din nou. Lennon a spus că în timpul ultimei vizite a lui McCartney în 1976, ei au urmatit un episod din Saturday Night Live, în care Lorne Michaels a oferit o sumă de 3000 de dolari pentru a reuni trupa The Beatles în emisiune. Cei doi s-au hotărât să meargă la studio pentru a face o apariţie sub formă de glumă, pentru a lua banii, dar erau mult prea obosiţi. Lennon îşi expune sentimentele faţă de McCartney într-un interviu, cu trei zile înaintea morţii sale „În toată carieră mea, am selectat doar două persoane cu care să lucrez: Paul McCartney şi Yoko Ono… Nu am făcut alegeri proaste.”

Împreună cu înstrăinarea de McCartney, Lennon a simţit întotdeauna o competitivitate muzicală cu el, şi a ţinut cont de muzica lui. În timpul celor cinci ani de pauză în carieră, el era pus în planul al doilea, în timp ce Paul McCartney producea ceea ce Lennon îl vedea ca pe un produs. Când McCartney a lansat „Coming Up” în 1980, anul în care Lennon s-a întors la studio şi ultimul din viaţa sa, el a luat aviz. „Mă scoate din minţi!” spune el, în glumă, deoarece nu-şi putea scoate melodia din cap. În acelaşi an el este întrebat dacă membrii trupei sunt duşmani sau cei mai buni prieteni, el spune că nu sunt nici una, nici alta, şi că nu i-a văzut pe mulţi dintre ei de mult timp. El mai spune, de altfel: „Eu încă vă iubesc, băieţi! The Beatles nu mai sunt, dar John, Paul, George şi Ringo merg înainte.”

Lennon şi Ono au folosit luna lor de miere pentru ce au numit ei „A Bed-In for Peace” (defensivă păcii)la hotelul Hilton din Amsterdam. Evenimentul ce s-a defaşurat în martie 1969 a atras batjocorirea în partea mass-mediei mondiale. La al doilea „A Bed-în for Peace” care a avut lor la Hotelul Queen Elizabeth din Montreal, Lennon a scris şi a înregistrat „Give Peace a Chance”. Lansat ca un single, a fost foarte rapid marcat că imnul împotrivă războiului, şi a ajuns să fie cântat de un sfert de milion de demonstranţi, împotrivă războiului din Vietnam, în Washington DC, pe 15 octombrie.

Mai târziu în acel an, Lennon şi Ono au ajutat familia lui James Hanratty, care a fost spânzurat pentru omor în 1962, pentru a-i dovedi inocenţa. Cei care îl condamnaseră pe Hanratty erau, după părerea lui Lennon, “aceiaşi oameni care fug spre Africa de Sud şi omoară oameni de culoare în stradă…Aceiaşi oameni sunt la putere, aceiaşi oameni controlează totul.” În Londra, Lennon şi Ono au aranjat un marş cu postere pe care scria “Regatul Unit l-a omorât pe Hanratty”, marş care a produs un documentar de 40 de minute pe acest caz.

După impactul celor două cântece anti-război, „Give Peace a Chance” şi „Happy Xmas (War is Over)”, administraţia Nixon, care auzea zvonuri cum că Lennon avea de gând să ţină un concert la San Diego, în acelaşi timp cu Convenţia Republicană Naţională, a încercat să îl deporteze. Nixon credea că activitatea anti-război a lui Lennon putea să îl coste realegerea. Senatorul republican Strom Thurmond, sugerează în 1972 că deportarea ar putea fi o măsură bună. Luna următoare, serviciul american de Imigrare şi naturalizare începe procedeele de deportare, motivul aparent fiind că deţinerea de cannabis îl făcea ineligibl pentru accesul în Statele Unite ale Americii. Lennon şi-a petrecut următorii 3 ani şi jumătate în sute de audieri pentru procesul de deportare, până pe 8 octombrie 1975, când curtea de apel a exclus deportarea, spunând că: „… curtea de apel nu va scuza selectiv deportarea bazată pe secrete politice.” În timp ce bătălia legală continuă, Lennon se prezintă la emisiuni de televiziune. Lennon şi Ono au ganzuit „Mike Douglas Show” pentru o săptămână în 1972, având invitaţi precum Jerry Rubin sau Bobby Seale. În 1972, Bob Dylan a scris o scrisoare către serviciul de imigrare şi naturalizare spunând:

John şi Yoko adaugă o voce şi un drum aşa-zisei instituţii de artă a ţării. Ei au inspirat şi stimulat şi pe alţii, doar pentru a-i ajută, şi făcând asta au pus capăt acestui sec gust de comerţ meschin. Bravo pentru John şi Yoko. Lasă-ţii să stea aici şi să respire. Ţara asta are destul loc pentru toţi. Lăsa-ţii pe John şi Yoko să stea!”

Pe 23 martie 1973, lui Lennon îi este ordonat să părăsească America în 60 de zile. În acest timp, lui Ono i s-a acordat rezidenţa completă. Ca răspuns, Lenno şi Ono au ţinut un discurs pe 1 aprilie 1973, unde au anunţat formarea statului Nutopia; un loc fără pământ, fără frontiere, fără paşapoarte, doar oameni. Conferinţa de presă a fost filmată. Implicarea lui Nixon în scandalul politic a ieşit la lumină, iar în iunie Watergate au început audierile în Washington DC. Acestea duc la abdicarea preşedintelui, 14 luni mai târziu. Succesorul lui Nixon, Gerald Ford, a arătat foarte puţin interes în lupta împotriva lui Lennon, iar decizia de deportare a fost ridicată în 1975. Anul următor, Lennon primeşte Cardyl Verde, certificând rezidenţa permanentă, iar când Jimmy Carter a fost inaugurat ca preşedinte în ianuarie 1977, Lennon şi Ono au participat la bal.

Biograful lui Lennon Bill Harry scrie că Lennon a început să deseneze la o vârstă fragedă, la îndemnul unchiului său. El a adunat poveştile, poeziile, benzile desenate şi caricaturile în revista şcolii Quarry Bank High School, pe care a numit-o Daily Howl. Scrierile erau adesea satirice, şi de-a lungul paginilor, totul era un joc de cuvinte. Bill Turner, coleg de clasă, spune că Lennon a creat Daily Howl pentru a-şi amuza cel mai bun prieten, şi mai târziu colegul de formaţie în The Quarrymen, pete Shotton, căruia i-ar fi arătat toată munca sa înaintea oricui. Turner descrie cum una din benzile desenate a lui John descria o staţie de autobuz, deasupra căreia stătea scris “De ce?”. Deasupra era o clătită, iar lângă autobuz, un om orb, care purta ochelari de soare, cu un câine, care purta şi el ochelari de soare.

Dragostea lui John Lennon penru jocurile de cuvinte a găsit o audienţă mai mare pe vremea când avea 24 de ani. Bill Harry scrie ca in his own write (1964) a fost publicată după ce un jurnalist care se ţinea de trupa The Beatles l-a convins să îi arate lucrările sale. El i-a spus să scrie o carte. Precum Daily Howl, şi aceasta carte conţinea scurte povestiri, poeziii, piese de teatru şi desene. Una dintre poveşti, numită “Nigel, Câine Bun”, întruchipează un câine fericit, care îşi marchează teritoriul pe un felinar, latră şi dă din coadă, până aude un mesaj, că va fi omorât la ora trei. Lennon nu a fost numai surprins de succesul cărţii, ci şi ce faptul că această carte a fost analizată, şi luată în serios. In His Own Write a format baza piesei de teatru “The John Lennon Play: In His Own Write”, adaptată de Victor Spinetti şi Adrenne Kennedy. După negocierile dintre Spinetti şi directorul artistic al Teatrului Naţional, Sir Laurence Olivier, piesa de teatru a fost lansată la Old Vic in 1968. Lennon şi Ono au fost prezenţi la deschidere, aceasta fiind a doua lor ieşire în public. După moartea lui John, mai multe poveşti au fost publicate, incluzând “Skywriting by Word of Mouth (1986)” , “Real love: Desenele pentru Sean(1999)”, “Ai: Japonia prin ochii lui John Lennon”.

În timp ce Lennon călătorea, în copilărie, pe autobuz cântând la un instrument muzical de suflat, cântecul său a captat atenţia şoferului, care, impresionat, i-a spus că dacă va veni următoarea zi la Edinburgh, îi va da o muzicuţă pe care un pasager o uitase din întâmplare în autobuz. Muzicuţa a înlocuit rapid jucăria lui John. Mai târziu, el continuă să cânte la muzicuţă, iar mama sa îl învaţă să cânte la banjo, iar mai târziu îi cumpără o chitară acustică. La 16 ani, el începe să cânte la chitara ritmică, în trupa The Quarrymen, iar pe măsură ce cariera îi progresa, el a cântat la o varietate de chitări electrice. Ocazional, el cânta la bas, şi de asemenea şi la pian, la care a compus multe cântece precum „Imagine”, melodie cunoscută ca cea mai bună piesă solo.Cântând împreună cu McCartney la pian a dus la o piesa care ajunge numărul 1 în topuri: „I Want To Hold Your Hand” (Vreau Să Te Ţin De Mână). În 1964 John devine primul muzician britanic care achiziţionează o claviatură Mellotron.

Când Lennon înregistra „Twist and Shout”, vocea sa, deja compromisă de o răceală, era epuizată. Lennon spune ca „Nu puteam să cânt acel cântec, doar ţipam.” Managerul The Beatles, George Martin, povesteşte cum „Lennon avea o repulsie înnăscută pentru propria-i voce, ceea ce nu am putut niciodată să înţeleg. Îmi spunea: <<Fă ceva cu vocea mea!… Pune ceva pe ea!… Fă-o diferită>>”. Martin s-a supus, uneori folosind tehnica pentru a-i modifica vocea.

Cum era The Beatles s-a transformat în cariera solo a lui John Lennon, vocea lui a găsit o extindere a expresivităţii. Biograful Chris Gregory scrie ca Lennon era “tentat sa înceapă sa îşi expună insecuritatea într-un număr de balade confesionale”. David Stuart Ryan observa ceea ce livrează vocea artistului: vulnerabilitate extremă, sensibilitate şi chiar naivitate.

Istoricii muzicieni Schinder şi Schwartz, scriind despre transformarea în stilurile muzicale care a avut loc între 1950 şi 1960, spun că influenţa The Beatles nu poate fi exagerată; ei revoluţionând sunetul, stilul şi atitudinea muzicii şi deschid uşi spre rock and roll. Liam Gallagher, a cărui trupă, Oasis, este admiratoare a influenţei The Beatles, îl identifică pe Lennon ca pe un erou, după care îi dă numele primului său copil, Lennon Gallagher ca şi tribut.

În 2006, într-un articol din Guardian, Jon Wiener scrie: „Pentru oameni tineri în 1972, era înfiorător să-i vezi curajul lui Lennon de a da piept cu preşedintele Americii, Nixon. Acea dorinţă de a-şi asuma riscurile cu cariera şi viaţa sa, este un motiv pentru care oamenii încă îl admiră şi astăzi.” Lennon continuă să fie jelit în toată lumea, şi a fost subiectul a numeroase memoriale şi tributuri. În 2010, pe când ar fi fost a 70-a aniversare a lui Lennon, monumentul „John Lennon Peace Monument” (Monumentul de Pace John Lennon) a fost dezvăluit în parcul Chavasee, Liverpool, de către Cynthia şi Julian Lennon. Sculptura, intitulata Pace şi Armonie poarta inscripţia „Pace pe Pământ pentru păstrarea vieţii – În onoarea lui John Lennon 1940-1980.”

Parteneriatul Lennon-McCartney a fost ales drept cel mai influenţabil şi de succes al secolului 20. Fiind interpret, scriitor, sau co-scriitor, Lennon a avut 28 de single-uri în topul US Hot 100. Vânzările albumelor sale s-au înregistrat la aproximativ 14 milioane. Double Fantasy, apărut la puţin timp înainte de moartea lui, şi cel mai bun album post-Beatles, trei milioane de transferuri în SUA, în 1981 a câştigat premiul Grammy pentru Albumul anului. În anul următor, premiul BRIT pentru contribuţie remarcabilă în muzică a mers la Lennon. Participanţii la un sondaj 2002 BBC l-au votat al optulea în „100 Greatest Britons”.

Sursa: wikipedia

Post Author: www.banatfm.ro

www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *