La Mulţi Ani, Miley Cyrus!

Miley Cyrus (pe numele adevărat Destiny Hope Cyrus, n. 23 noiembrie 1992, Nashville, Tennessee, Statele Unite ale Americii) este fiica interpretului de country Billy Ray Cyrus. Ea este unul din cei 6 copii din familia sa. A fost poreclită „Smiley” pentru că zâmbea tot timpul atunci când era bebeluş dar după un scurt timp, „Smiley” a devenit „Miley”.

Cyrus a gustat din viaţa de cântăreţ când tatăl o lua pe scenă pentru a cânta una-două piese cu el. Atunci când tatăl ei şi-a început cariera de actor, ea a primit câteva roluri mici, alături de el, în „Doc” şi în „Big Fish”. Fiind susţinută de acele apariţii, Cyrus dorea să-şi înceapă cariera de actriţă, iar la vârsta de 11 ani, a pus ochii pe producătorii Disney Channel, care căutau prin întreaga lume o fată care să se potrivească rolului principal pentru serialul „Alexis Texas”. Chiar dacă avea numai 12 ani şi o inălţime de 1,60 m, aceste aspecte nu au fost luate în calcul de îndată ce producătorii au văzut talentul ei comic şi vocea matură. Imediat ce a împlinit 13 ani, Miley a avut primul rol principal. Devenind o adevărată afacere de familie, tatăl ei i s-a alăturat în show cu rolul de tată-manager, care-i dădea sfaturi excepţionale şi o îndruma. În martie 2009 şi-a lansat cartea autobiografică „Miles To Go”. Cu trei ani în urmă (înainte de Hannah Montana), Miley Cyrus era doar fiica lui Billy Ray Cyrus, o puştoaică obişnuită din Tennessee, care mergea la o şcoală obişnuită şi era tratată de către colegi cu obişnuitele răutăţi specifice vârstei. Tocmai asta a dorit Miley să prezinte în prima sa carte. Ea speră că astfel fanii îşi vor da seama că e un om obişnuit, la fel ca şi ei. „În cea mai mare parte a timpului mă vedeţi zâmbind dar nu e mereu aşa. Toată lumea suferă şi trece prin greutăţi”, a explicat ea.

Înainte de a deveni Hannah Montana, Miley îndura zilnic răutăţi din partea colegilor de şcoală, care mergeau de la furatul cărţilor până la a o încuia în baie, povesteşte ea în “Miles To Go”. „Uneori mi-aş dori să primesc scuze din partea lor, dar să fiu sinceră nu am nevoie de asta. Am depăşit momentul şi sper ca şi ei l-au depăşit. Aceste întâmplări m-au ajutat să devin ceea ce sunt azi”, spune ea. Un alt subiect abordat de Miley Cyrus în „Miles To Go” este… prima ei dragoste, la care se referă folosind apelativul “Prince Charming” (Făt Frumos). Asta nu înseamnă că nu ştim cu toṭii despre cine este vorba: un băiat cârlionţat, al cărui nume începe cu Nick şi se termină cu Jonas. Referitor la decizia de a scrie o carte autobiografică, Miley Cyrus spune că a luat-o deoarece a considerat că astfel fanii se vor simţi mai aproape de ea.

La sfârşitul anului 2007 Miley a încheiat o relaţie de doi ani cu Nick Jonas din trupa Jonas Brothers. Pe 18 martie 2008, Cyrus a început un proces legal pentru schimbarea numelui său în „Miley Ray Cyrus”, al doilea nume aparţinând tatălui său. Numele a devenit oficial pe 1 mai 2008.

În februarie 2008 Miley şi prietena ei, Mandy Jiroux, au deschis un cont pe YouTube şi au început să posteze clip-uri video; au întitulat show-ul „The Miley and Mandy Show”.

Pe 8 octombrie 2009 şi-a închis contul pe reţeaua socială Twitter, cerând mai multa intimitate. Cyrus a fost foarte populară pe Twitter, contul ei fiind vizionat de aproximativ 2 milioane de utilizatori ai reţelei. În luna iunie 2009 a încheiat a noua lună de relaţie cu modelul Justin Gaston, cu puţin înainte de a merge în Tybee Island, Georgia pentru a filma The Last Song. În iulie 2009 a început o relaţie cu actorul australian Liam Hemsworth, cu care a jucat în filmul The Last Song. În luna august 2010 Hemsworth a confirmat că relaţia s-a încheiat într-un interviu acordat revistei Us Weekly.

Pe internet a aparut un filmulet cu Cyrus in care se droga cu salvie impreuna cu prietenii sai. Acest drog cauzeaza stari asemanatoare cu cele ale marijoanei. A doua zi dupa ce s-a drogat l-a confundat pe unul din baieti sai din gasca cu fostul iubit, Liam Hemsworth.

Miley Cyrus a fost interesată de teatru încă de cand avea 9 ani, luând lectii la Armstrong Acting Studio când familia ei locuia în Toronto, Canada. Începutul carierei sale a fost marcat de roluri minore, debutând cu un rol minor în serialul tatălui ei, Doc, în care a jucat-o pe Kylie. În 2003 Miley a jucat în filmul lui Tim Burton, Big Fish, unde a interpretat-o pe „Young Ruthie” (tânăra Ruthie).

La 12 ani a dat proba pentru rolul „Lilly Truscott” în serialul Hannah Montana. Directorii executivi de la Disney au crezut că e prea mică pentru rolul acela, dar după mai multe insistenţe ea a fost rechemată pentru audiţii. În cele din urmă ea a audiţionat pentru rolul principal, „Zoe Stewart”. După ce a câştigat rolul, numele personajului a fost schimbat in „Miley Stewart”. Potrivit preşedintelui companiei Disney Channel, Miley a fost aleasă pentru performanţa şi caracterul ei energic şi a fost vazută ca o persoană „care se bucură şi profită de fiecare minut al vieţii”. Mai tarziu Miley l-a adus şi pe tatăl sau, Billy Ray, la audiţii pentru rolul tatălui personajului principal. Serialul se concentreză pe adolescenţă, dar introduce şi aspectul identităţii secrete în poveste.

Serialul Hannah Montana a fost transmis prima dată pe 24 martie 2006 în Statele Unite, avand în medie 4 milioane de telespectatori pe episod. Deoarece serialul a avut un mare succes, Cyrus a înregistrat opt piese pentru coloana sonoră a albumului, debutand pe locul #1 în Billboard 200, cu 281,000 de copii vândute doar în prima saptamana de la lansare. De asemenea Cyrus a realizat acturile de deschidere în turneul The Party’s Just Begun Tour a trupei The Cheetah Girls în 39 de oraşe. Turneul a început pe 15 septembrie 2006.

Pe 26 iunie 2007, a lansat un dublu disc, Hannah Montana 2/Meet Miley Cyrus, al doilea disc fiind debutul ei solo. Albumul a debutat pe locul #1 în Billboard 200 cu peste 326,000 de exemplare vândute în prima săptămână de la lansare. Albumul a fost certificat 3x platină de asociaţia RIAA, cu peste 3,2 milioane de exemplare vândute în Statele Unite. „See You Again”, inclusă în acest album, a fost prima melodie a artistei care a intrat în Billboard Hot 100 pe locul #10. Pe 22 iulie 2008 s-a lansat al doilea album de studio al căntâreţei, întitulat Breakout, care a intrat pe locul #1 în topul Billboard 200. În septembrie 2009 a participat în cântecul Just Stand Up! în suport la campania anti-cancer Stand Up To Cancer şi în concertul benefic City Of Hope în sprijinul cercetării cancerului şi programelor de formare profesională.

Pe 1 noiembrie 2009 a înregistrat piesa „I Thought I Lost You” cu John Travolta pentru coloana sonoră a filmului Bolt, în care a interpretat şi vocea lui Penny. Cyrus a primit o nominalizare la Globul de Aur pentru această piesă.

Sursa: cinemagia.ro

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *