Legătura dintre mâncare și sănătatea psihică. Alimentele care scad riscul de depresie

Depresia a devenit cea mai frecventa suferinta mintala la nivel de comunitate.

Un studiu desfasurat de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii a atestat faptul ca depresia afecteaza circa 121 de milioane de persoane de pe intregul mapamond. Se estimeaza ca anual, 3 – 15 % din populatia generala prezinta un episod depresiv, dintre care 0,4 – 5 % sunt episoade depresive severe. In Europa, din 1000 de adulti, 58 prezinta tulburare depresiva majora (adica 33,4 milioane de persoane). Toate aceste cifre ingrijoratoare au facut ca depresia sa devina in acest moment una dintre cele mai studiate afectiuni psihice.

Mulţi ani, psihiatria a ignorat relaţia dintre hrană şi spirit. Acum este un domeniu care a luat un avânt considerabil, ajungându-se la dovezi ale impactului bacteriilor din intestin asupra gândirii.

Multe studii afirmă că 75 la sută din serotonină, hormonul fericirii, este generat în intestinul subţire. Universitatea Harvard spune însă că în tractul gastrointestinal se produce chiar 95% din serotonină. Cum intestinele găzduiesc şi sute de milioane de neuroni, aceştia influenţează şi emoţiile.

Funcţionarea neuronilor depinde de bacteriile bune din intestin, de probiotice. Ele protejează mucoasa şi funcţionează ca o barieră împotriva toxinelor și a bacteriilor „rele”, îmbunătăţesc absorbţia nutrientilor şi activeaza caile neuronale dintre creier şi intestin. Studiile au aratat că la oamenii care consumă probiotice, nivelul de anxietate, stresul şi nivelul de speranţă cresc.

Acelaşi efect îl au dietele mediteraneană şi japoneză, care scad riscul de depresie cu o treime. Vorbim aici de legume, fructe, cereale neprelucrate, pește și fructe de mare, de foarte puţină carne şi produse lactate.

Ceea ce alegem să mâncăm nu ne afectează doar silueta, ci şi modul în care ne funcţionează creierul, potrivit şi unui studiu realizat de medici de la Universitatea din Connecticut.

Mulţi dintre noi credem că anumite mâncăruri ne fac să fim mai fericiţi, însă de cele mai multe ori, afectează sănătatea psihică. Studii anterioare au demonstrat că alimentele sănătoase scad riscul de depresie şi de sinucidere. Elocventă este cercetarea efectelor limitării alimentelor cu grăsimi saturate şi zaharuri. Rezultatele arată că riscul de depresie scade cu 11% în cazul adulţilor.

”Atunci când oamenii mănâncă sănătos organismul reacţionează în mod pozitiv şi ei slăbesc, ceea ce duce la o stare de spirit bună.”, a declarat medicul dr. Sherry Pagoto, conducătorul studiului. De asemenea, dieta influenţează şi sistemul imunitar care se ştie că are un rol bine determinat în declanşarea depresiilor.

Un studiu publicay în Journal of Clinical Psychiatry a scos la iveală faptul că inflamaţiile din corp duc la apariţia depresiilor. Cei care aveau creatina C la nivel crescut în organism, au avut un risc cu 46% mai mare de a deveni depresivi. Pentru a evita aceste problema este de preferat să mâncaţi roşii, ulei de măsline, legume cu frunze verzi, nuci, peşte, fructe, potrivit Harvard Medical School.

Post Author: www.banatfm.ro

www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *