Luminiţa Jivan a fost trimisă în judecată de procurorii DNA


Deputatul Luminiţa Jivan, fost preşedinte al PSD Caraş-Severin, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA.
Ea este acuzată de folosire a influenţei ori autorităţii unei persoane care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei un om de afaceri, administrator al unei societăţi comerciale, acuzat de complicitate la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii unei persoane care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada noiembrie 2019 – ianuarie 2020, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, Luminiţa Jivan ar fi promis celuilalt inculpat, om de afaceri care oferta în cadrul unei proceduri de achiziţii publice de lucrări de reabilitare a străzilor dintr-un oraş din judeţul Caraş Severin, că se va prevala de ascendentul avut asupra primarului (martor) în virtutea ierarhiei interne de partid şi îl va determina să atribuie contractul societăţilor controlate de omul de afaceri.
Pe lângă funcţia deţinută în partid, Luminiţa Jivan s-ar fi bazat şi pe faptul că ar fi contribuit la asigurarea finanţării lucrărilor ce urmau a fi făcute de primărie prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI).

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *