Mai multe accidente rutiere s-au produs pe șoselele cărășene. Un bărbat și-a pierdut viața

Un bărbat de 29 de ani din Reșița și-a pierdut viața într-un cumplit accident rutier. În timp ce acesta conducea un autoturism, din direcția Centru Civic spre Muncitoresc, pe strada Paul Iorgovici, a pierdut controlul mașinii în care se afla și a intrat în plin în 3 stâlpi de iluminat. În mașina se mai aflau încă doi pasageri, doi bărbați de 21 și 37 de ani, din Reșița, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Bărbatul care a condus autoturismul, nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, pasagerii din autoturism au fost sancționați cu amendă contravențională de 20.000 de lei fiecare, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare cu privire la deplasarea în afara locuinței.

În acest caz s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, iar polițiștii continuă cercetările.

 

Un alt accident rutier s-a produs pe șoselele cărășene. Un bărbat de 48 de ani din Reșița care conducea un motociclu dinspre localitatea Goruia spre Lupac, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o curbă la stânga acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat pe carosabil.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Post Author: Andreea Ilie

Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *