Marcel Vela: „Sunt convins că vom face lucruri bune!”


„Sunt convins că vom face lucruri bune pentru România și pentru Caraș-Severin”, a declarat președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, după ce echipa liberală a depus listele pentru parlamentarele din 6 decembrie.
Liberalii cărășeni și-au depus candidaturile la alegerile parlamentare din 6 decembrie. La Biroul Electoral Județean Caraș-Severin a venit și Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin și, totodată cel care deschide lista candidaților PNL pentru Senatul României. Acesta a declarat că este un nou început, iar împreună cu colegii speră să realizeze lucruri bune pentru România și pentru Banatul de munte. Lista pentru Camera Superioră a Parlamentului României este completată de Ovidiu Rădoi, Cornelia Fetea și Pavel Borchescu.
La Camera Deputaților lista este deschisă de Jaro Marșalic și completată de Dumitru Rujan, Ion Chisăliță, Magda Lungu, Felicia Quint, Doru Coștei și Brian Filimon.
Marcel Vela mizează pe un mandat de senator și două de deputați, iar la redistribuire pe încă unul senator și unul deputat.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *