Masa de Paște, mai periculoasă decât cea de Crăciun!

Uneori simţim nevoia să mâncăm mai mult, fie anumite alimente, fie dulciuri. Însă mâncatul excesiv poate avea efecte nedorite nu numai asupra taliei, ci şi asupra sănătăţii. De aceea, este indicat să ştim care sunt cauzele poftei de mâncare în exces, cum putem evita să mâncăm prea mult şi, mai ales, ce probleme pot să apară după mesele copioase. Principalele cauze ale neplăcerilor digestive sunt consumul excesiv de dulciuri, condimente sau murături şi de mâncăruri prea grase. Nociv este şi consumul de alcool, cafea şi fumatul în exces. Mai mult, excesul de alcool poate irita tractul digestiv şi poate declanşa arsuri la stomac. De aceea, dacă vrei să preîntâmpini instalarea problemelor digestive, este necesar să mănânci şi să bei cu moderaţie. De asemenea, nu dormi imediat după ce ai mâncat, ci ieţi la o plimbare în aer liber.

Paștele, pentru mulți dintre noi, un mare prilej de bucurie, pe lângă simbolistica religioasă a Învierii Domnului, este ospățul alături de cei dragi. Nutriționiștii ne avertizează însă asupra riscurilor.

Aşa cum este tradiţia, la noi, gospodinele se vor întrece în pregătirea celor mai delicioase preparate, multe dintre ele pe bază de miel, precum friptură, drob, ciorbă sau stufat. Ei bine, carnea de miel poate fi extrem de periculoasă pentru sănătate, dacă nu este consumată cu măsură!

Mielul, plin de colagen, se digeră greu.

„Carnea de miel este extrem de grea. Se digeră mai greu şi este mai grasă decât cea de oaie, având foarte mult colagen. Aşadar, românii care se știu cu probleme de sănătate, precum cele de ficat, boli cardio-vasculare și, mai ales, de colecist, să stea departe de miel. De altfel, această carne este periculoasă pentru toată lumea, mai ales că, de Paşte, gospodinele fac şi ciorbă – pe care eu, personal, nu o recomand, fiind extrem de grasă. Mai mult, se pregăteşte şi friptură, şi drob, și stufatul acela incredibil, care ar trebui preparat cu mai multă verdeaţă şi fără să fie călit. Nu vreau să se supere pe mine românii care țin la aceste tradiții, dar eu recomand evitarea, pe cât de mult se poate, a mielului”, ne-a explicat doctorul nutriționist Corina Zugravu.

Pentru cine nu poate sta departe de carnea de miel, se recomandă, pe lângă porţiile mici, consumarea preparatelor din carne de miel fără garnituri, ci doar cu multe verdețuri și legume, pentru a ajuta la digestie.

„Problema şi mai mare pe care o au românii este că Paştele durează trei zile şi, în toată această perioadă, oamenii mănâncă astfel de preparate, la care adaugă şi mult alcool, ceea ce reprezintă un mare pericol. Un pahar de vin roșu nu omoară pe nimeni, dar excesul poate duce la afecțiuni grave, precum pancreatitele, complicații extrem de severe! În general, românii se confruntă cu probleme digestive de Paşte, precum diareea, colecistita sau colica biliară”, mai spune specialista în nutriţie.

Medicamentele pentru bilă nu fac față excesului.

Am observat, de vreo doi-trei ani, că mulţi români îşi fac provizii de medicamente pentru bilă, după ce au văzut reclama aceea cu o femeie plinuţă care mănâncă foarte mult, dar nu se opreşte, pentru că ia şi acel medicament. Sunt bune acele medicamnete, dar nu fac deloc faţă în cazul în care mâncăm în exces”, mai spune dr. Zugravu.

Post Author: www.banatfm.ro

www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *