Ministrul transporturilor: „Pe DN 57 este cazul să se intervină de îndată!”


Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Oraviţa, demararea lucrărilor la Drumurile Naţionale 57 şi 57A, respectiv, Moraviţa – Oraviţa şi Pojejena – Socol.
Nemulțumit de starea drumurilor naționale DN 57 și 57A, Oraviţa – Moraviţa, ministrul transporurilor Răzvan Cuc a a cerut CNAIR şi DRDP Timişoara să lucreze şi în regie proprie dacă este nevoie pentru finalzarea lucrărilor la acest drum.
La început a fost vorba de 30 km dintr-un total de 47 km, însă, în urma discuţiilor purtate pe plan local, ministrul Transporturilor a solicitat reprezentanţilor Companiei Naţionale de Drumuri să încerce ca până la sfârşitul anului, ca întregul tronson să fie finalizat. „Pe DN 57 este cazul să se intervină de îndată. am discutat despre soluţiile pentru DN 57, Oraviţa – Moraviţa, şi vreau să vă spun că în acest an avem un buget destul de generos, iar în afară de contractele subsecvente pe care le avem pentru aşternerea de covoare asfaltice, conducerile CNAIR şi DRDP Timişoara vor trebui să lucreze şi în regie proprie, deoarece au achiziţionat utilaje. Au staţii şi tot ceea ce le trebuie ca să lucreze. Avem promisiunea domnului Cristian Ispravnic, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, că se apucă, de acum într-o lună, de intervenţia, în regie proprie, la DN 57. Vom începe din Oraviţa”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
„Drumurile DN 57 şi 57A duc în cele mai frumoase zone din punct de vedere turistic, în Caraş-Severin, care vin de la Moraviţa, vin către Oraviţa, Cheile Nerei, Clisusa Dunării. Am fost pe teren cu domnul ministru, pentru a vedea care e situaţia”, a precizat, în aceeaşi conferinţă de presă, preşedinta PSD Caraş-Severin, deputatul Luminiţa Jivan.
Un alt obiectiv îl reprezintă DN 57A, între Pojejena şi Socol, unde există un program de întreţinere, respectiv, aşternere de covoare asfaltice, pe o porţiune de 21 km, contractul fiind deja încheiat.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*