Munca la negru costă! Amenzi de aproape 260 mii de lei în Banatul de munte


Amenzi de aproape 260 mii de lei au aplicat inspectorii muncii în luna mai în urma celor 270 controale efectuate.Munca la negru continuă să fie principala deficiență în domeniul relațiilor de muncă. La 7 angajatori a fost identificată muncă nedeclarată pentru 12 persoane. Alte nereguli constatate de către angajații ITM Caraș-Severin au fost: neacordarea repausului săptămânal; lipsa copiei contractelor individuale de muncă pentru salariaţii care prestează activitate în acel loc de muncă; nerespectarea termenelor de transmitere a datelor în registrul general de evidenţă a salariaţilor; neachitarea drepturilor salariale; nerespectarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată. Valoarea totală a amenzilor aplicate în acest domeniu a fost de 248.000 lei. De asemenea au mai fost aplicate amenzi de 11.500 lei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,
În luna precedentă au fost comunicate de către angajatori 5 evenimente soldate cu 5 cazuri de incapacitate temporară de muncă, iar la sfârşitul cercetărilor se va stabili dacă aceste evenimente se încadrează în categoria accidentelor de muncă.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *