Narcis Mihăilă se pregătește pentru Mondialul de la Doha: „Obiectivul meu este un nou record național”

Încep din nou emoțiile pentru mărșăluitorul reșițean Narcis Mihăilă, care se află pe ultima sută de metri a pregătirilor înaintea Campionatului Mondial de atletism de la Doha. Experimentatul sportiv legitimat la CSU-CSM Reșița se antrenează în această perioadă în Portugalia, în condiții apropiate de cele de care va avea parte la marea competiție mondială din Qatar. „Continuăm adaptarea, cu antrenamente noaptea, împreună cu mărșăluitorii portughezi! Repetari, 5X5000m! Super antrenament, la o umiditate de 87%”, anunță antrenorul său, Octavian Măzăran. Antrenamentele lui Narcis au loc după lăsarea serii, pentru că și cursa de 50 de km de la Doha va avea loc la o oră foarte târzie: 23.30, ora locală.

„În momentul de față mă aflu în Monte Gordo, în Portugalia. Pot spune că aici este un climat asemănător cu cel de la Doha, doar cu o diferență de fus orar de două ore. Acest lucru sper să mă ajute foarte mult pentru a mă acomoda cât mai bine cu temperatura și ora de start. Pregătirea din România și de aici a decurs până în momentul de față exact cum mi-am dorit, mă simt puternic, încrezător și cu poftă de antrenament. Pot spune că sunt într-o foarte bună urcare pentru ceea ce doresc să realizez la acest Campionat Mondial. Obiectivul meu este de a stabili un nou record national și de a mă apropia de baremul pentru Jocurile Olimpice sau chiar de a-l realiza”, a declarat, pentru site-ul FRA, Narcis Mihăilă.

Campionatul Mondial de Atletism în aer liber ajunge la Doha la ediția cu numărul 17. Din delegația României fac parte zece sportivi: Daniela Stanciu (înălțime), Florentina Iusco-Marincu (lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Narcis Mihăilă (50 km mars), Andrei Gag (greutate), Andreea Panțuroiu (triplusalt), Alin Firfirică (disc), Alexandru Novac (suliță), Alina Rotaru (lungime) și Bianca Ghelber. Marea competiție mondială va avea loc în perioada 27 septembrie – 6 octombrie. Cursa masculină de 50 de km marș, la care va participa și Narcis Mihăilă, este programată în data de 28 septembrie, de la ora 23.30.

Post Author: Valerius Hora

Valerius Hora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *