Niciun liceu din Caraș-Severin nu are rata de promovare 0 la Bac

Absolvenții de liceu nemulțumiți de notele pe care le-au obținut la examenul de Bacalaureat și care au depus contestații au aflat ieri rezultatele.

Rata de promovare (după contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2020, în județul Caraș-Severin, este de 61,12%.

Dintr-un total de 1.978 de candidați prezenți, au promovat 1.209 candidați și unul singur, de la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița a obținut media 10.

Astfel, cifra de promovare a crescut, de la 1.170 candidați reușiți, la 1.209 după contestații.

În județ, nu există licee cu 0% promovabilitate.

Reamintim că 7 absolvenți de liceu au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.

Anul acesta examenul de Bacalaureat s-a desfășurat în condiții speciale din cauza pandemiei de coronavirus. Dacă în anii precedenți aveau loc două sesiuni, una la începutul verii, iar cealaltă în toamnă, anul acesta a fost introdusă o sesiune specială, intermediară.

În Caraș-Severin, la sesiunea specială va participa un singur candidat, de la Colegiul Național „Miercea Eliade” din Reșița. Acesta va susține doar ultima probă, cea la alegere a profilului și specializării.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune, în continuare, la dispoziţia celor interesaţi, linia TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea acestei etape. Numărul va fi disponibil în perioada 6 – 9 iulie, între orele 8,00 – 16,00, iar vineri, 10 iulie, între orele 8,00 – 14,00.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *