O familie cu un bebeluș în vârstă de 10 luni a fost salvată de jandarmi


Clipe de coșmar pentru o familie aflată pe Semenic. Mașina lor a rămas împotmolită în apropierea Vârfului Piatră Nedei pe o vreme total nepotrivită pentru plimbăări, în autoturism se aflau trei persoane și un bebeluș de 10 luni. Neavând altă soluție turiștii au sunat la postul de jandarmi din Văliug. Oamenii legii au încercat să îi deblocheze însă în cele din urmă au luat hotărârea de ai transporta pe cei patru în siguranță. „Sub presiunea vremii nefavorabile, a ceții dense și a unui traseu greu accesibil, jandarmii s-au deplasat în zona indicată, iar în mai puțin de o oră au ajuns la persoanele aflate în dificultate. După câteva încercări nereușite de a scoate mașina din noroi, s-a luat hotărârea de a abandona autoturismul. Cei patru au fost transportati, în siguranță, de jandarmi în comuna Văliug, unde și locuiesc”, se arată în comunicatul jandarmilor cărășeni.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *