Cea mai mare perlă din lume

Perla (în română și mărgăritar) este un obiect rotund din sidef, produs în interiorul unor moluște bivalve, de obicei stridii. Perla este o combinație dintre carbonat de calciu (aragonită, calcită), cristale care determină prin fenomemul interferență luciul perlei și o substanță organică proteică complexă numită „conchin“ respectiv „conchiolină”. Cuvântul „perlă” a devenit metaforă pentru ceva extrem de rar, foarte fin, demn de admirat și foarte valoros.

Etimologia cuvântului „perlă” are diferite origini. Derivațiile teutonice provin de la cuvântul beere, care înseamnă boabă sau grăunte. Derivațiile latine sunt pirium, sfera și pirula, (pară). Romanii uitilizau denumirea grecească „margarita”, care descria un obiect de o valoare unică, specială, simbolizând persoana iubită sau copilul preferat.

Perlele sunt considerate în majoritatea culturilor ca fiind aducătoare de noroc și fericire, încă din cele mai vechi timpuri. Sunt menționate în China în anul 2206 î.Hr. ca făcând parte din tributul plătit regelui Yu. În perioada antică cele mai prețuite perle proveneau din Persia și India. În lumea musulmană perla era corelată cu simbolul femeii virgine, la kurzi era considerat embrionul care se dezvoltă în uter. În Roma antică, perlele erau deosebit de prețuite de către aristocrați, fiind singurii care aveau dreptul să le poarte. Găsirea perlelor era o îndeletnicire grea și se realiza prin scufundare la adâncime și pescuirea scoicilor. În China, perlele simbolizau bogăția, înțelepciunea, demnitatea și puterea, iar în India, prolificitatea. Cleopatra a scufundat o perlă într-un pahar cu vin și apoi l-a băut, pentru a câștiga un rămășag cu Marc Antoniu. Maharajahul Rana din Dolfur (1863-1901), numit și Prințul Perlelor, care ulterior i-a devenit renume, își împodobea hainele cu perle, iar baldachinul patului și acoperișurile palatului erau de asemenea acoperite cu perle.

Perlele erau considerate un simbol al lacrimilor, iar în Japonia ele însemnau noroc. În Evul Mediu li se va atribui un simbol sacral, ca semn al dragostei față de Dumnezeu, ele fiind menționate în Noul Testament.

Perlele naturale sau „sălbatice”, sunt accidentale și foarte rare (rata fiind de 1 la 1 000). Perlele sălbatice au în general dimensiuni mici și neregulate, cele mari și sferice sunt extrem de rare. Scoicile producătoare de perle sunt stridiile. Acestea pot fi întâlnite în Marea Roșie, Oceanul Indian, Pacific, dar și în apele Oceanului Atlantic (mai ales în Pearl Islands, lîngă Nicaragua). Cele mai valoroase perle naturale provin din zona Bahrain și Golful Persic.

Perle naturale sălbatice sunt considerate și unele pietre calcaroase care cresc în interiorul unor gastropode. Au formă de perle dar nu conțin sidef (nesidefate):

• Conch: de formă ovală, culoarea roz, produse în interiorul cochiliei melcului Queen Conch (Strombus gigas), familia Strombidae
• Melo melo : este produsă de gastropodul Melo melo (Volutidae), întâlnit în Marea Chinei de Sud, între Singapore și Marea Adaman; au nuanțe închise de maro și bronz, cele mai rare fiind portocaliu.
• Abalone: sunt produse de melcul marin Haliotis din familia Haliotidae, având formă de corn drept, dată de forma corpului acestui melc; sunt foarte rare, fiind considerate ca perlele cele mai frumoase din lume; sunt întâlnite în apele din apropiere de California, Noua Zeelandă și Australia
• Scallop : perlele „Scallop” sunt produse de o scoică din familia pectinidae, denumită și „Mano de Leon” („laba leului”); sunt extrem de rar găsite, în apele de coastă ale Oceanului Pacific, în Golful Baja, California, iar culoarea este de un maro specific.

Cea mai mare perlă naturală din lume cunoscută până în prezent, are un diametru de 238 mm și greutatea de 6,4 kg. Este o perlă nesidefată, fiind calcaroasă și produsă natural de către scoica Tridacna Gigas, familia Tridacninae. A fost descoperiă accidental de un scufundător căutator de perle în apele insulei Palawan din Filipine. Denumită inițial “Perla lui Allah”, iar ulterior “Perla lui Lao Tzu”, datorită unei legende inventată de primul proprietar al acestei perle, Wilburn Cobb. În anul 1982 a fost estimată 36 milioane €, iar în 2006 la 61,850,000 $.

Un „bob” de perlă are o greutate de circa 50 de miligrame. Alte perle de dimensiuni mari sunt şi perla lui Shah Soft (33 grame), Regent (22 grame) şi La Pellegrina.

Greutatea şi mărimea nu sunt singurele metode de măsură prin care este determinată valoarea unei perle. Perlele baroce au forme neregulate, iar alte perle au un aspect imperfect.

De fapt, un bijutier poate „şlefui” o perlă, dacă îi elimină straturile de la suprafaţă până când ajunge la unul mai rezistent.

Perlele naturale iau naștere atunci când între cochilie și manta pătrunde un corp străin (un parazit micro-organic sau un fir de nisip). Acesta irită mantaua care începe să secrete sidef prin celulele epiteliale, pentru a se proteja de o posibilă iritație. Molusca depune în jurul acelui corp mii și mii de straturi concentrice de sidef, care este perla. Acest proces poate dura între 10 și 20 de ani. În timpul procesului de formare al perlelor, lumina pătrunde în straturile foarte subțiri de sidef, producând fenomenul de irizație al perlei. Substanțele care compun o perlă sunt aragonitul 85-90% (cristale de carbonat de calciu), conchiolina 4-6%, un compus organic care formează scheletul perlei și apă 2-4%.

Fiecare moluscă, secretă o culoare proprie de sidef. De aici rezultă unicitatea și marea diversitate de culori și irizări ale perlelor, fiind extrem de greu de găsit seturi de perle cu aceeași nuanță. Sideful este format la rândul său din milioane de placuțe microscopice de aragonite, în forme hexagonale și poligonale. Sideful mai conține biopolimeri elastici (lustrin și chitin) și proteine mătăsoase. Acest complex de substanțe organice dau aspectul irizant al sidefului și atingerea unei durități foarte mici, perlele fiind considerate pietre relativ moi.

Presupunerea că un fir de nisip ajuns în scoică ar determina formarea perlei, începe să fie respinsă tot mai mult de oamenii de știință. Jochen Schlüter, șeful muzeului mineralogic din Hamburg presupune că răspunzător de formarea perlei ar fi celulule epiteliale rănite al scoicii, care suferă de boală parazitară, scoica căutând neutralizarea parazitului prin învelire cu sidef.

În 2011, un grup de cercetători japonezi au identificat 29.682 de gene ale scoicii de mărgăritar.

Post Author: www.banatfm.ro

www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*