Peste 80 de infectări și 4 decese în ultimele 24 de ore

În ultima zi, încă 4 persoane au decedat din cauza coronavirusului. Este vorba despre 3 femei de 67, 74 și 90 de ani și despre un bărbat de 65 de ani.

Toți sufereau și de alte afecțiuni.

Astfel, bilanțul deceselor în Banatul de Munte a ajuns la 187.

În ceea ce privește infectările, alți 85 de cărășeni au fost confirmați cu infecție cu acest virus, iar până acum, de la începutul pandemiei, 3.572 au fost testați pozitiv.

Dintre persoanele infectate, 1.100 au fost vindecate în Caraș-Severin, 2 în Timiș și 2 în Hunedoara.

În spitalele din județ se află internate la această oră 186 de persoane infectate, dintre care 8 pe ATI la Reșița și 6 pe ATI la Caransebeș.

De asemenea, peste 1.480 de cărășeni se află în carantină.

De la începutul pandemiei, la nivelul județului, au fost efectuate peste 8.370 de teste, peste 100 fiind efectuate în ultimele 24 de ore.

În România, în ultima zi, peste 9.400 de români au fost testați pozitiv cu infecție cu acest virus și peste 170 au decedat.

Până acum, la nivel global s-au înregistat peste 52.140.000 de cazuri confirmate și peste 1.280.000 de decese.

Oamenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.
De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Cetățenii trebuie să stie că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

Post Author: Andreea Ilie

Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *