Polițiștii au venit cu amenzi la o nuntă din Caransebeș


Veniți neinvitați, oamenii legii din Caransebeș au aplicat o serie de amenzi la o nuntă ce avea loc în localitate. Evenimentul fost semnalat polițiștilor. „La fața locului echipa a constatat că era în derulare un eveniment privat, o nuntă, care se desfășura pe două terase și în două spații închise. Având în vedere încălcarea prevederilor legale aplicabile în perioada stării de alertă au fost aplicate 5 sancțiuni în valoare de 11.100 lei, astfel: 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6600 lei aplicată operatorului economic pentru lipsa triajului și lipsa examenului medical al personalului propriu, 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind distanțarea socială, 1 sancțiune contravențională în valoare de 500 lei pentru încălcarea normelor legale privind PSI”, au transmis poliștii cărășeni..
Echipa de control a revenit din nou la locația respectivă și după ora 24, ca urmare a mai multor apeluri la 112, însă au găsit-o închisă.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *