De mâine la București începe o nouă ediție a Târgului Indagra. Târgul Indagra este cel mai mare și important eveniment agricol din România, organizat de către Romexpo în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România. În acest an târgul se va desfășura în perioada 30 octombrie – 03 noiembrie, atât în interior cât și pe platformele exterioare. Agricultori din 7 localităţi din Caraş-Severin vor participa în acest an la târg, cărăşenilor le-au fost rezervate 10 standuri, iar pe tarabe aceştia vor expune 8 produse montane şi 9 tradiţionale din cele atestate anul acesta de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Este cea de-a 15-a participare a producătorilor carășeni la cel mai mare eveniment dedicat agriculturii românești.
Alte articole din aceeași categorie
26NOV.
Parlamentul dorește să acorde consumatorilor din UE un „drept la reparație”
Potrivit unui raport Eurobarometru, 77% dintre cetățenii Uniunii Europene ar prefera să își repare aparatura, nu să o...
23NOV.
Se simplifică lucrurile în domeniul cadastrului și cărții funciare! Acces gratuit pentru notari!
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice,...
07SEPT.
Banatul de munte a spus „da” programului „Tomata”
31 de legumicultori cărășeni au reușit să îndeplinească criteriile și să primească ajutorul de minimis prin programul...
31IUL.
Moldoveni care munceau ilegal într-o firmă de construcții
Polițiștii de la imigrări împreună cu Inspectorii de muncă din Caraș Severin au depistat 4 cetățeni din Republica Moldova care...
15IUL.
Noi oportunități pentru firmele cărășene
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest organizează, în data de 30 iulie 2020, cu începere de la ora 11:00, o sesiune de...