Raed Arafat:„Va trebui să ne gândim la soluții, să puteam să angajam mai ușor și mai eficient oameni în posturi cheie”


Aproape 3.000 de persoane au beneficiat de ajutor din partea SMURD în Banatul de munte în anul precedent. Serviciul însă are nevoie în continuare de dotări și de personal, însă angajările sunt foarte greoaie, admite chiar Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afaerilor de Interne.
SMURD Caraș-Severin și alte 11 județe se confruntă cu lipsa unei linii de gardă permanente, din lipsa personalului de specialitate (medici şi asistenţi medicali cu specialitatea în medicina de urgenţă). Secretarul Raed Arafat admite angajarea personalului este deosebit de greoaie și că procedurile ar trebui simplicate mai ales că posturile există și sunt neacoperite de mult timp.
Județul Caraș-Severin este unul dintre județele cărora le lipsește mașină de terapie intensivă, aceiași situație se regăsesște și în alte 11-12 județe. Important este că medici care termină medicină de urgență și care pot fi angajați ies din ce în ce mai mulți. Problema este deschiderea posturilor și realizarea angajărilor. Din păcate procesul de angajare este foarte lung comparativ cu alte țări și asta face ca un medic din momentul în care termină și până la momentul în care este angajat să stea o perioadă de timp poate chiar fără venituri, iar unii dintre ei se vor îndrepta spre posturi unde angajarea este mai facilă: dai un telefon și în 2-3 săptămâni ești la post. Va trebui să ne gândim la soluții, să puteam să angajam mai ușor și mai eficient oameni în posturi cheie și care sunt vacante de mult timp și pe care nu le putem acoperi ”, a afirmat, la Reşiţa, Raed Arafat.
În anul precedent echipajele SMURD din Caraș-Severin au intervenit de peste 2.600 ori pentru a acorda asistență medicală persoanelor aflate în nevoie. Numărul persoanelor care au beneficiat de asistență a fost de 2901, iar numărul persoanelor salvate a fost de 113.
Cristinel Coneru
Timpul mediu de răspuns al SMURD Caraș-Severin a fost de 14 minute și 20 de secunde față de 15 minute în 2017, iar timpul mediu de intervenție a fost de 34 de minute față de 38 în 2017.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *