Rețetă de post – hummus

Hummus (arabă حمص‎حمص‎, ebraică חומוס‎) este o specialitate orientală, care este făcută din piure de năut, pastă de susan (tahini), ulei de măsline, suc de lămâie, sare și condimente precum usturoi și, uneori, chimion.

Cuvântul provine din limba arabă: حمص& însemnând „năut”.

Cuvântul în ebraică este חומוס (‘xumus’xumus) iar în turcă humus.

Conform dicționarului dex, este hummus (s.n.). În limba engleză, humusul, în franceză houmous.

Este delicios, sățios și se prepară mai repede decât ai crede (cca15 minute), dacă ai năutul deja fiert! Hummusul este perfect pentru post.

INGREDIENTE (pentru 6 porţii)

• 400 g năut fiert

• 150 g pastă susan

• Zeama proaspătă de la o lămâie

• 2-3 căței de usturoi (mai mult sau mai puțin, după plac)

• Ulei de măsline

• Apa în care a fiert năutul

• Sare și piper alb după gust

MOD DE PREPARARE

În cazul în care nu ai năut fiert, pune-l în apă rece cu o seară înainte și lasă-l peste noapte la hidratat, apoi fierbe-l până se înmoaie și la suprafață se văd cojile boabelor.

Pasează năutul fiert la robot, adăugând din când în când câte puțină apă (din cea în care a fiert sau apă plată), pentru a înmuia compoziția.

Amestecă apoi bine cu pasta de susan, cu zeama de lămâie și usturoiul mărunțit fin. Adaugă la compoziție uleiul și mixează până se obține o cremă fină și omogenă. Sărează și piperează după gust.

Poți servi cu ulei de măsline pe deasupra, cu sumac sau cu muguri de pin.

Poftă bună!

Post Author: www.banatfm.ro

www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*